"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Potrivit istoricului Marius Oprea (”Moștenitorii Securității”, ediție revăzută, Polirom, 2018, Iași, colecția ”Document”), în momentul ”decembrie 1989”, Securitatea genocidarului Nicolae Ceaușescu păpușa o adevărată armată de informatori și colaboratori – nu mai puțin de 136.000, dintre care 20% erau încă adolescenți, în timp ce câteva mii nici măcar nu împliniseră majoratul, cel mai crud dintre minori fiind un copil de doar 11 primăveri.
Această cifră a fost furnizată chiar de Florin Pintilie, directorul arhivei SRI, în cadrul unei discuții derulate la Palatul Cotroceni, în timpul mandatului președintelui Emil Constantinescu.
Precizăm că interesul Securității pentru juni ”bine direcționați” se manifesta din plin și în a doua jumătate a anilor ’70, când Dan Puric a fost racolat de agenții poliției politice, pe când avea doar 17 ani, semnând angajamentul aferent și primind numele conspirativ ”Cristian” sub care și-a turnat colegii de liceu (fapt certificat în 2012, de o adeverință a CNSAS).
Podul.ro vă prezintă informațiile publicate de Marius Oprea.
Doi genocidari. De la Dej la Ceaușescu
Prioritatea fundamentală a Securității a fost, încă de la începuturi, alcătuirea unei vaste rețele informative. În 1951, poliția politică se baza pe sprijinul a 42.187 de informatori – cifra a fost furnizată de fostul deținut politic Cicerone Ionițoiu, vol. 14 al ”dosarului procesului comunismului”, aflat la Procuratura Generală – împărțiți în două categorii: ”calificați” și ”necalificați”. Majoritatea proveneau din medii ostile dictaturii comuniste și au fost îngenuncheați prin teroare constantă și șantaj, fiind în primul rând victime ale represiunii înainte de a deveni turnători profesioniști sau nu.
Ulterior, după ’64, când deținuții politic au fost eliberați, Securitatea, care își zdrobise deja ”dușmanii de clasă”, își modifica rețetarul de acțiune, schimbând cartea terorii deschise cu cea a gestionării de-a dreptul științifice a fricii adânc și intens cultivate.
Cum a răzbit șeful de cadre al PCR
Aparatul informativ s-a extins în mod constant, Securitatea clanului Ceaușescu accentuând anchetele, arestările, filajele, hărțuielile cu titlu de ”prevenție”. Așa a fost ”implementată” societatea fricii alcătuită, în mare parte, din urmăritori urmăriți, abuzatori și milioane de abuzați muritori de foame și suferinzi de frig. Ceaușescu a știut întotdeauna cât de importantă este rețeaua informațională, întrucât, din postura de șef al comisiei de cadre a PCR, el a avut în mână dosarele principalilor grei din eșalonul superior, pe care nu s-a sfiit să-i demoleze la momentul oportun, pentru a-și netezi drumul spre cel mai roșu pisc al puterii, călcând la propriu pe cadavre și operând marginalizări programatice. Așa a reușit să-i urmeze lui Dej.
Armata turnătorilor
În volumul ”Moștenitorii Securității”, Marius Oprea susține că în decembrie 1989 Securitatea manevra o uriașă armată de informatori și colaboratori în rândurile căreia activau mii de minori. ”Cei 136.000 de informatori și colaboratori ai Securității, câți avea aceasta în decembrie 1989 (nota istoricului: această cifră a fost furnizată de Florin Pintilie, directorul arhivei SRI, în timpul unei discuții la Cotroceni cu președintele Emil Constantinescu), dintre care aproape douăzeci de procente erau adolescenți, răsuflau de-acum ușurați și ‹lucrau› mai cu spor, în vremuri în care compromisul din trecut era privit într-o altă lumină – a informa un serviciu de informații care apăra ‹securitatea națională› era, fără îndoială, un act patriotic, iar ei se aflau alături de elita celor care aveau datoria sfântă de a ne apăra de dușmanii nevăzuți ai României, de cei care voiau să vândă și să ‹destabilizeze› țara (…)
Minorii Securității
Atenția poliției politice a regimului comunist s-a îndreptat, în ultimii ani ai dictaturii, asupra tineretului. Încălcând norme legale în vigoare, securiștii au inclus în rețelele lor informative mii de elevi minori. Numai în 1989 și doar în Sibiu, dintre cele 830 de ‹surse› racolate în acel an, 170 erau minori; cel mai mic ‹colaborator› avea 11 ani (vol IV al Registrului rețelei informative al Securității din Sibiu. Originalul documentului se află la CNSAS). Securitatea decisese parcă să se întoarcă spre începuturi, visând la transformarea copiilor și adolescenților României în eroi de tip sovietic, precum elevul Pavlik Morozov, celebru în anii stalinismului pentru ‹vigilența› cu care își turnase părinții la NKVD. După 1989, acești tineri au putut fi ușor șantajați sau motivați pentru a-și relua colaborarea”, scrie Marius Oprea.
