EXCLUSIV Protestatarul Marian Ceaușescu a fost la spital după abuzul de la secția de poliție. Ministrul Culturii i-a promis o surpriză


EXCLUSIV Protestatarul Marian Ceaușescu a fost la spital după abuzul de la secția de poliție. Ministrul Culturii i-a promis o surpriză

Prostestatarul Marian Ceaușescu, recunoscut protestele continue împotriva mafiei PSDragnea și pentru live-urile de pe Facebook unde abordează clasa politică cu întrebări inclusiv legate de monumetele dedicate eroilor Revoluției și întreținerea lor, a vorbit, joi, cu ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, care l-a anunțat că „peste două săptămâni revoluționarii vor avea o surpriză plăcută”. 

Dorim să vă aducem, de asemenea, la cunoștință că după vizita la Secția de Poliție nr.1, unde a fost bruscat, agresat și abuzat psihic de agenți, Marian Ceaușescu a ajuns la spital cu hipertensiune arterială. Ulterior, ministrul Daniel Breaz l-a primit pe protestatar să discute 30 de minute pe o canapea în holul Ministerului Culturii.

CITIȚI ȘI: VIDEO Miliția n-a murit! Protestatarul Marian Ceaușescu a fost bruscat și lovit de polițiști pentru că a încercat să îi atragă atenția ministrului Culturii privind degradarea monumentelor dedicate eroilor Revoluției

„Am stat 20 de minute până când a coborât ministrul în hol. Încă îi mai era teamă”, a spus Marian Ceaușescu în exclusivitate pentru Podul.ro despre Daniel Breaz, cel care a chemat cu o seară înainte Poliția fiindu-i frică de revoluționar.

„Am avut o discuție de circa 30 de minute cu ministrul Culturii. Mi-a spus că i-a fost teamă”, a mai precizat Marian Ceaușescu.

„De ce guvernele vorbesc de mari români la tv și peste hotare, iar în țară monumentele în memoria lor se distrug pe zi ce trece? Zidul de la Cimitirul Eroilor stă să cadă. Pe alocuri a căzut și s-a înclinat spre stradă. Monumentul Troița de la Piața Romană este degradat, monumentul de la Universității, sala Dales, monumentul de la Biserica Colțea, monumentul de la intersecția Răzoarei în memoria jurnalistului belgian Danny Huwe. I-am făcut o comparație cu monumentul ridicat dictatorului Nicolae Ceaușescu din cimitirul Ghencea civil. A început să spună că PSD a dat, că face”, a mai spus Marian Ceușescu.

La final, Marian Ceaușescu a recunoscut că după incidentul de la secția de poliție i s-a făcut rău și a fost nevoit să meargă la spital pentru îngrijiri. 

„Seara am ajuns la spitalul Sfântul Ioan, deoarece mi s-a făcut rău. Am avut tensiune foarte mare”, a mai spus revoluționarul. 

Amintim că protestatarul Marian Ceaușescu a fost bruscat și lovit de polițiști pentru că a încercat să îi atragă atenția ministrului Culturii privind degradarea monumentelor dedicate eroilor Revoluției.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.