VIDEO Orădenii au petrecut inedit intrarea lui Dragnea la pușcărie. Și-au ras mustața în semn de eliberare

VIDEO Orădenii au petrecut inedit intrarea lui Dragnea la pușcărie. Și-au ras mustața în semn de eliberare

Arestarea fostului lider al PSD și Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost sărbătorită de români în diferite moduri inedite. Dacă în București oamenii au ieșit în Piața Victoriei cu sticle de șampanie, la Oradea s-au strâns în Piața Unirii, unde membrii platformei Oradea Civică au petrecut și ei cu șampanie și s-au hotărât, cei care aveau, să își radă mustața în semn de eliberare pentru faptul că „au scăpat” de Liviu Dragnea.

Primul care şi-a ras mustaţa în direct a fost chiar liderul Oradea Civică 2017, omul de afaceri Cosmin Bursaşiu.

„Eu mi-am lăsat mustaţă acum doi ani de zile şi mi-am promis că în ziua în care Liviu Dragnea intră la puşcărie îmi dau jos mustaţa. Mă şi mănâncă. În fiecare zi mi-am dorit să o dau jos, dar n-am reuşit. Ei, acum e acel moment!", a spus Cosmin Bursașiu pentru oamenii ce îi urmăreau live pe Facebook.

Pe principiul motto-ului scandat la proteste „Pân’ la dimineață radem o mustață”, orădenii au venit rând pe rând la vasul cu apă, la spuma de ras și la aparatul de ras, pe care spun cei prezenți, „l-au primit de la Mălin Bot”. 

Orădenii ieşiţi în Piaţa Unirii au scandat: „Azi e mare sărbătoare, Liviu Dragnea la-nchisoare!", dar n-au uitat nici că la putere sunt încă PSD-iştii şi au strigat: „Guvern de hoţi şi de mafioţi!", „Afară, afară cu PSD din ţară!" şi „O dorinţă sinceră: PSD la carceră!".

Mulţi dintre ei au purtat tricouri cu mesajul #Rezist şi au fluturat steaguri tricolore. 

Vedeți video de la 42:00: