Infractorul care făcea sex cu soția pe 100 de milioane de dolari, la începutul anilor '90, rămâne la Rahova. Instanța, lovitură pentru SOV


Infractorul care făcea sex cu soția pe 100 de milioane de dolari, la începutul anilor '90, rămâne la Rahova. Instanța, lovitură pentru SOV

Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 5 a respins miercuri cererea prin care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu solicita să fie eliberat din Penitenciarul Rahova, însă decizia instanţei nu este definitivă, conform Agerpres.

Potrivit hotărârii instanţei, Vîntu are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare în luna septembrie.

"În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală respinge propunerea de liberare condiţionată formulată cu privire la petentul condamnat Vîntu Sorin Ovidiu ca neîntemeiată. Stabileşte termen de reiterare a cererii în Comisia pentru liberare condiţionată la data de 20.09.2020. În baza art. 275 alin. 2 din Cod procedură penală obligă petentul condamnat la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere a petentului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, la data de 08.01.2020", se arată în decizie.

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu execută 11 ani de închisoare în Penitenciarul Rahova, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare.

Ultima condamnare de 10 ani închisoare a fost primită de Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA.

El mai are la activ 8 ani închisoare în dosarul FNI (februarie 2017), 6 ani şi 2 luni închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016), 2 ani închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014), un an închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă (iunie 2012).

Apetența lui SOV pentru infracționalitate are rădăcini în anii '90, acesta profitând, precum mulți alții, de trecerea de la comunism la democrație, pentru a se îmbogăți prin orice mijloace, așa cum a și mărturisit în documentarul Recorder "30 de ani de democrație".

"Lasă-i, dom'le, să facă comerț", a fost politica de stat a României la începutul anilor '90, conform spuselor lui Theodor Stolojan, care a fost ministru al Finanțelor, în perioada iunie 1990 – aprilie 1991, (în cabinetul Petre Roman II) și apoi premier din septembrie 1991 până în noiembrie 1992. 

Astfel, beneficiind de contextul politico-economic al vremii, SOV a precizat în documentarul Recorder că la finalul anului 1990 avea 100 de milioane de dolari. Mai mult, pentru a le râde românilor în față, infractorul a spus și cum a sărbătorit faptul că s-a îmbogățit peste noapte: "Am sărbătorit cu soția mea de pe vremea aceea bând o sticlă de șampanie și făcând dragoste pe 100 de milioane de dolari cash".

SOV: "Contrabandă. În 90, jumătate din nație, din oamenii de... mai bine de jumătate din oamenii de afaceri plecau în Turcia sau în alte părți, veneau cu camioane de marfă, luau un pachet de țigări cu 12 lei și îl vindeau cu 100 de lei în România. Lua o pereche de blugi cu 10 dolari și o vindea cu 100 și ceva, 200 de dolari în România. Ăsta era business-ul la vremea aceea. Dacă te uitai la vremea aceea pe șoselele patriei, vedeai portbagajele Daciilor pline până la refuz cu marfă de la turci. 

Cine se putea opune valului ăluia uriaș care s-a pornit în Româia în anii 90? Nimeni, absolut nimeni! Nu te poți pune în calea unui popor, prietene, indiferent cum te cheamă. 

În 1989, după Revoluție, 1990, începutul lui 1990, noi eram ca un banc de piranha. Ne năpusteam asupra tot ceea ce mișca. Fără legi, fără taxe, fără impozite, fără nimic. Am făcut cea mai deșteaptă chestie pe care putea să o facă cineva. Nu m-am mulțumit să deschid o consignație, am deschis 174. Simplu. Nu m-am mulțumit să aduc un portbagaj de Dacie, am adus câte 15-20 de camioane pe zi. Simplu!".

Jurnalistul Liviu Avram: "SOV a fost primul care și-a deschis un butic în Bacău. A luat un spațiu central, în mijlocul Bacăului, a deschis un butic, Royal Boutique. Când se aducea marfă, era omor la el: haine, șalvari, papuci, poșete, ceasuri, aur țigări, orice.  Era un bazar acel Royal Boutique. Nu era nimic "royal" acolo".

SOV: "Am avut un singur lucru în cap la vremea aceea: să fac bani. Nimic altceva!".

Gazetarul Cristian Tudor Popescu: "Atunci s-au pus bazele averilor unor inși care își permit acum să ne scuipe în cap 30 de ani mai târziu, ei, familia lor, urmașii lor. Atunci, în 1990". 

SOV: "La sfârșitul anului 1990, prietene, aveam un apartament cu 4 camere. În Roman undeva. Trei camere apucasem să le mobilez până la Revoluție. A patra cameră, livingul respectiv, nu-l mobilasem. La sfârșitul anului 1990 aveam în camera nemobilată 100 de milioane de dolari cash. Am sărbătorit cu soția mea de pe vremea aceea bând o sticlă de șampanie și făcând dragoste pe 100 de milioane de dolari cash".

Vedeți video de la minutul 39:



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.