Traseismul senatorului Savin, de neoprit! De la PSD a ajuns în PNL, iar acum intră în PSD II


Traseismul senatorului Savin, de neoprit! De la PSD a ajuns în PNL, iar acum intră în PSD II

Niciun pic de rușine din partea senatorului Emanoil Savin! După nici câteva zile de la anunțul că schimbă partidul mutându-se la PNL, senatorul de Prahova a anunțat că schimbă din nou partidul, de data aceasta cu Pro România, PSD-ul condus de Victor Ponta. Pe 25 septembrie 2019, Savin demisiona din PSD, pe finalul lunii ianuarie 2020 intra în PNL, pentru ca la doar câteva zile să treacă la Ponta. 

"Luni o să anunț în Parlament că nu voi mai fi afiliat la grupul PNL. Sunt mai multe motive, dar principalul rămâne faptul că nu am fost consultat cu privire la deciziile care s-au luat în Colegiul 1 de pe Valea Prahovei. În plus, în ultima vreme mă gândesc să candidez pentru Primăria Ploiești", a declarat, pentru Observatorulph.ro, senatorul Emanoil Savin, fără însă a preciza clar cu susținerea cărui partid va intra în cursă. 

La scurt timp după, acesta a declarat pentru știripesurse.ro că va candida la Primăria Ploiești din partea Pro România:

"Și-au făcut ei aici organizație și au trecut peste mine. Singura mea pretenție discutată cu PNL a fost să răspund de colegiul ăsta așa cum am făcut din 2004. Și atunci m-am supărat și-am zis să-mi văd de treburile mele, așa că intenționez să trec la Pro România. O să candidez la primăria Ploiești din partea Pro România. De ce să nu candidez?", a mărturisit senatorul.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.