Barna declară că USR vrea în continuare anticipate: Dacă vom avea un an de zile o guvernare PNL, ne vom trezi cu un PSD spre 30%

Președintele USR, Dan Barna, a fost întrebat luni dacă susține în continuare scenariul alegerilor anticipate în contextul eșecului de la prezidențiale. 

Astfel, Barna a precizat că partidul său rămâne consecvent pe ideea anticipatelor pentru că PSD nu trebuie lăsat să își revină în Opoziție, întrucât ar putea ajunge chiar la un scor de 30%, ceea ce i-ar permite în unele situații să guverneze. 

"Categoric da. Pentru că vom trăi și asta va fi poate o lecție amară pe care sper ca România să nu o trăiască, dar riscul este foarte mare, dacă vom avea un an de zile o guvernare PNL cu PSD atacându-i, legitim pentru că vor fi în Opoziție, ne vom trezi la sfârșitul anului viitor cu un PSD din nou spre 30% care va putea să conteze într-o eventuală secvență de guvernare. Or, asta ar fi cea mai amară lecție pe care am lua-o după votul de ieri și ar mai fi repetarea unei sevențe pe care România a mai trăit-o de trei ani", a spus Dan Barna.