Binomul Firea-Budeanu, disperat înainte de alegeri. Primărița și trompeta sa propagă teoria conspirației despre COVID-19, de teamă că nu vine electoratul PSD la vot

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a publicat ieri o postare pe Facebook prin care a insinuat că numărul de cazuri COVID-19 raportate de autorități în România este mai mare decât cel real. În acest sens, Firea a scris pe Facebook că din cele 7 mii de teste gratuite PCR pentru cei care merg în vacanțe, realizate de Primăria Municipiului București, doar 18 au fost pozitive privind infectarea cu noul coronavirus, ceea ce ar arăta o rată mică de infectare în rândul populației. Postarea a fost distribuită imediat și de Dana Budeanu, creatoarea de modă a Gabrielei Firea și propagandistă acerbă a acesteia. Budeanu ar urma să fie răsplătită cu o candidatură la alegerile parlamentare pe un loc eligibil din partea PSD, acest scenariu fiind posibil doar în cazul în care Firea câștigă al doilea mandat de primar. (sursa: Adevarul)


În acest context, Institutul Național de Sănătate Publică a precizat, într-un răspuns pentru Newsweek România, că nu este oportună testarea la cerere a persoanelor fără nici un simptom al infectării cu coronavirus. De asemenea, INSP a atras atenția că, atunci când se face o testare la nivelul populației pentru a vedea impactul COVID-19, trebuie respectate două criterii: stabilirea eșantionului reprezentativ și colectarea aleatorie de probe.

Totodată, sociologul Sebastian Lăzăroiu a devoalat care este de fapt jocul făcut de Gabriela Firea atunci când propagă, împreună cu trompeta Dana Budeanu, teoria conspirației privind epidemia COVID-19: "Se teme că alegătorii ei nu vor ieși la vot și-atunci le dă putin curaj cu o postare voalată despre conspirația covid-19".

Lăzăroiu, pe Facebook: "Firea încearcă și ea o ușoară conspirație prin puncte de suspensie. Știi, ca atunci când ți-e jenă să spui pe șleau "oculta mondială" sau "sunt interese mari la mijloc" și faci cu ochiul, ori subțiezi buzele știutor. Nu te poate nimeni acuza că împrăștii teorii ale conspirației, nu. Ți-a intrat ceva în ochi, s-au uscat buzele. Evident, simpatizanții ei dau năvală și completează punctele de suspensie în comentarii - pământul e plat, doomsday, bilgheiț, soros, vackinul, cipu' etc., dar ea dă inocentă din umeri și zice: "vox populi, n-am zis eu..."

În realitate, cele 7000 de teste facute voluntar de cei care voiau să plece în Grecia nu demonstrează nimic și nu sunt comparabile cu nimic, așa cum incearcă să sugereze doamna epidemiolog din Voluntari. Cine voia să plece în Grecia și îi curgea nasul sau avea dureri in gât nu se testa pentru plecat în vacanță, persoanele vulnerabile (din spitale, cămine) nu se testează nici ele, că nu prea au bani de Grecia si nici starea propice de plecat in vacanță. Firea a nimerit peste un lot de oameni sănătoși care voiau să meargă la mare, atâta tot.

De ce face Firea asta? Simplu. Se teme că alegătorii ei nu vor ieși la vot și-atunci le dă putin curaj cu o postare voalată despre conspirația covid-19".