Bugetul pe 2020 naște controverse. USR vrea deficit mai mic decât cel propus de guvernul Orban, în timp ce ALDE cere deficit de 4%

USR a depus joi un amendament la proiectul legii plafoanelor, pe care guvernul Orban își asumă azi răspunderea în fața Parlamentului, prin care cere un deficit de 3% din PIB atât pentru 2020, cât și pentru 2021. De altfel, Dan Barna a avut joi dimineaţă o întâlnire la Guvern cu premierul Ludovic Orban în care au discutat despre legea bugetului pe 2020.

Pe de altă parte, ALDE a depus un amendament prin care cere mărirea deficitului bugetar la 3,95% din PIB pentru 2020 și la 3,6% în 2021.

Proiectul de lege asumat de guvernul Orban prevede un deficit de 3,6% din PIB în 2020 și de 3,34% în 2021.

Amintim că România s-a obligat, prin tratatele semnate în UE, să nu depășească un deficit bugetar de 3% din PIB. USR cere respectarea Tratatului de la Maastricht, care prevede ca deficitul bugetar să nu depășească 3% din PIB în următorii 2 ani.

“Deficitul va fi finanțat prin datorie, ceea ce va crește dobânzile pentru mediul privat, va crește inflația și va devaloriza moneda națională. Intervenția BNR nu poate opri complet niciunul dintre aceste efecte”, motivează USR în amendamentul depus în Parlament.

ALDE vrea creșterea deficitului bugetar până la 3,95% din PIB pentru anul 2020 și 3,6% din PIB pentru 2021. Parlamentarii ALDE care și-au asumat acest amendament, Andrei Gerea, Varujan Vosganian și Ion Popa, motivează aceste majorări prin faptul că “diferența să fie alocată pentru investiții”.