Cristi Danileț, apel fără cusur către cetățeni: Ieșiți la vot dacă vreți să contribuiți la evoluția societății!

Magistratul Cristi Danileț a spus într-un interviu pentru EBS Radio, că începând cu anul 2017, în România s-au produs mai multe modificări care au dus la slăbirea sistemului judiciar, iar soluția opririi atacului asupra statului de drept este ca cetățenii să iasă într-un număr cât mai mare la vot. 

„În ultimii ani au existat foarte multe modificări la Codul penal și de procedură penală, respectiv la Legile justiției. Deși toate aceste legi de care am făcut vorbire acum au fost adoptate după negocieri cu Uniunea Europeană și în cadrul unor dezbateri foarte serioase în Parlament, totuși, începând cu anul 2017, de la celebra ordonanță 13, am asistat la o suită de modificări prin care s-a slăbit sistemul judiciar și sistemul de protecție al drepturilor omului. Practic, s-au întărit drepturile infractorilor, se ocolește respectarea legii de către anumite persoane, sunt scutite anumite persoane de pedepse și s-a slăbit puterea de reacție a sistemului judiciar. Pe de altă parte, crește nesiguranța cetățeanului, care iată, aflat pe stradă, nu mai știe ce lege se aplică și ce infractori periculoși sunt eliberați din penitenciare. N-avem decât o soluție: noi ca magistrați ne facem datoria în mod corect în continuare, iar publicul să fie atent la criteriile după care votează. Cei care vor să contribuie cu ceva la evoluția societății trebuie să iasă la vot, a declarat Cristi Danileț.

Consultați AICI interviul integral