Decizie a CCR. A fost declarată neconstituțională prevederea legală în baza căreia Klaus Iohannis i-a prelungit mandatul generalului Ciucă în fruntea Statului Major

Curtea Constituțională a decis marți că este neconstituțională prevederea care îi permite lui Klaus Iohannis prelungirea până la un an a mandatului generalului Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Apărării.

Comunicatul CCR: 

"Plenul Curții Constituționale (…) s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.39 alin.(5) din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale.

Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: „Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma ”cu posibilitatea de prelungire cu până la un an” din cuprinsul art.39 alin.(5) din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale este neconstituțională.

Curtea a reținut, în esență, că sintagma menționată este lipsită de claritate și încalcă astfel dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituție, întrucât nu prevede condițiile și procedura de urmat pentru prelungirea mandatului șefului Statului Major al Apărării. Revine legiuitorului obligația de a stabili în mod clar aceste aspecte.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională".

Amintim că sesizarea CCR a fost inițiată în cadrul procesului în care Ministerul Apărării solicita anularea decretului semnat de Klaus Iohannis prin care a prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă. Sesizarea a fost invocată din oficiu de către judecătorul care s-a ocupat de caz, Silviu Barbu, informează g4media.ro