Dispută aprinsă între Chichirău și Cîțu: Când veți face blatul pentru cetățeni? / Exagerare!


Dispută aprinsă între Chichirău și Cîțu: Când veți face blatul pentru cetățeni? / Exagerare!

Prima zi de audieri în Parlament a miniștrilor propuși pentru a forma Guvernul Orban 2 a debutat cu tensiuni între PNL și USR. În cadrul audierilor din Comisia de Finanțe, deputata USR Cosette Chichirău i-a cerut socoteală ministrului interimar de Finanțe, Florin Cîțu, pentru existența unui blat între PNL și PSD, cel care ar prevede că liberalii au renunțat la alegerea primarilor în două tururi pentru scenariul alegerilor anticipate. 

Florin Cîțu a replicat că în contextul în care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, acuzațiile formulate de deputata USR reprezintă o exagerare. 

Iată dialogul dintre Chichirău și Cîțu:

Cosette Chichirău: Nu voi comenta prea mult despre deficitul de 3,6% cu care ați prezentat bugetul prin asumarea răspunderii, o soluție foarte periculoasă. Ați tocat PSD că face promisiuni electorale, dar nu vi se pare că implementați aceeași tactică? Vă e frică să implementați soluții bune pentru România din motive electorale și de aia suntem astăzi aici într-o criză politică pentru că n-ați vrut alegeri în două tururi și ați vrut anticipate și asta pe motive strict electorale. Un blat politic. Eu am o singură întrebare, căci noi aici votăm un blat politic. Când veți face blatul pentru cetățeni? Când veți face blatul pentru autostrada Moldova? Când veți face un blat pentru digitalizarea administrației publice, centrale și locale? De exemplu, un amendament pe care USR l-a transmis Guvernului la această asumare pe buget, nu l-ați luat în calcul. Când veți face un blat pentru spitale regionale? Cel mai important, votul de astăzi eu îl voi da, și mă voi hotărî în ultima secundă, ca să stric blatul politic. Domnule Cîțu ce vot să dau ca să stric blatul politic? Să îmi spuneți cum vor vota PNL, PSD, UDMR ca să știu și eu cum voi vota acest blat. Asta e întrebarea mea. 

Florin Cîțu: Obiectivul nostru îl reprezintă alegeri anticipate și alegeri în două tururi. Acest Guvern a fost picat pentru că și-a asumat alegeri în două tururi. Să spuneți că nu vrem alegeri în două tururi e exagerat. În privința anticipatelor cred că acolo vom ajunge, căci așa cum vedeți cu actuala majoritate în Parlament nu poți să implementezi ceea ce am putut noi să implementăm. Dar este nedrept să spuneți că la buget nu au fost aprobate amendamentele dvs. Lângă dvs. e domnul Năsui cu care am colaborat foarte strâns la buget și amendamente și știm foarte bine că amendamentele USR mare parte au fost aprobate, chiar dacă unele dintre ele nu au fost în interesul cetățenilor.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.