Dodonisme: medicii români veniți să salveze vieți în R. Moldova au fost cazați într-un cămin cu un WC comun pe coridor. ”Sejurul plăcut al medicilor români s-a transformat într-un coșmar”

O parte dintre cei 41 de medici români, care au venit să salveze vieți în R. Moldova, a fost trimisă să se cazeze în căminele Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) din Chișinău, care nu ar avea condiții elementare, cu un WC comun pe coridor, notează Ziarulnational.md.

Astfel, unul dintre șefii delegației a decis să plătească un hotel pentru cadrele medicale venite de peste Prut să lupte cu COVID–19.

„Sejurul plăcut al medicilor români s-a transformat într-un coșmar. Au fost schimbați dintr-un cămin în altul. Inițial, într-un cămin cu un WC comun pe coridor (căminul 5 al USMF), după care la căminul 9, unde deja aveau WC în cameră, dar nu erau camere libere pentru toți. Bine că Armata Română are suficienți bani și comandantul a decis să plătească un hotel pentru două săptămâni și mâncare pentru 10 medici militari și asistenți, plus doi șoferi. Și tocmai la 19:30 (ieri n.r.) s-au cazat la hotel, după ce au cărat valizele dintr-un cămin în altul”, a dezvăluit deputatul și liderul PUN, Octavian Țîcu.

CITEȘTE și ”Numai porcii dau cu piciorul în troaca din care mănâncă”. Portavocea lui Dodon reproșează României că a oferit ajutor R. Moldova după Ungaria! Abjecția socialiștilor păpușați de Moscova

Potrivit sursei citate, noroc că specialiștii respectivi sunt trecuți prin experienţe în Irak și alte zone fierbinți.

„Dar mă întreb, chiar așa? Nu știm care-i situația cu cazarea celorlalți medici și asistenți de la SMURD. Aștept vreun raport de la guvern sau de la minister pe această cale. Să fiu informat cu privire la condițiile de cazare și activitate ale medicilor români veniți pentru a ne ajuta în lupta contra pandemiei. Cine este responsabil de un astfel de tratament și dacă acesta este intenționat? Înțeleg sărăcie, dar nu accept rea intenție și tratament lipsit de respect față de românii care au venit să ne salveze viețile”, a răbufnit Țîcu.

De menționat că ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, le-a urat ieri medicilor români veniți să se alăture colegilor basarabeni în prima linie a luptei cu COVID–19 „sejur plăcut în R. Moldova”, de parcă doctorii s-ar fi dus acolo în vacanță.