”Numai porcii dau cu piciorul în troacă”. Portavocea lui Dodon reproșează României că a oferit ajutor R. Moldova după Ungaria! Abjecția socialiștilor păpușați de Moscova

Una dintre cele mai predilecte portavoci ale opulentului prorus Igor Dodon – ne referim la deputatul socialist Bogdan Țîrdeaare nesimțirea epocală să reproșeze României că oferă ajutor necondiționat Republicii Moldova după ce a făcut-o… Ungaria.

Ce nu spune rusofilul Țîrdea este că ajutorul de aproximativ 3,5 milioane de euro oferit de România este net superior celui de 100 de mii de măști și 5.000 de costume oferit de Ungaria.

Jurnalistul basarabean Dan Nicu avertizează, pe Facebook, că acest Țîrdea a fost școlit în România, pe banii statului Român, și concluzionează la obiect, recurgând la o paralelă animalieră:

”Numai porcii dau cu piciorul și răstoarnă troaca din care mănâncă. Ăsta din imagine (foto) nu știu ce e, porc sau măgar. La moacă, seamănă a măgar. După ce ai făcut studii la București și ai beneficiat și de bursă Soros – adică statul român, pe de o parte, și fundația Open Society pe de alta, ți-au plătit studiile și te-au susținut ca să ajungi unde ești acum, tu îți sufli mucii în cazanul cu mămăligă, după ce ai mâncat pe săturate, ca să nu mai mănânce nimeni apoi.

Din păcate, traversăm vremuri în care suntem forțați să trăim cu asemenea specimene în preajma noastră. În secolul XIX, pe când încă mai funcționa selecția naturală, existau căi prin care bărbații puteau să tranșeze asemenea probleme cu ceva mai multă onoare”.

 Potrivit Deschide.md, rusofilul Bogdan Țîrdea a scris:

CITEȘTE și Dodonisme: medicii români veniți să salveze vieți în R. Moldova au fost cazați într-un cămin cu un WC comun pe coridor. ”Sejurul plăcut al medicilor români s-a transformat într-un coșmar”

„România a trimis 53 de medici și câteva cutii cu măști. Mulțumim, desigur. Dar a trimis pe 27 aprilie, la sfârșitul carantinei, după ce au fost deja deschide magazinele și fabricile, etc. A făcut-o abia după ce Ungaria ne-a oferit ajutor! Și da, cu ministru, fanfare și ședințe foto”.

Un nou fals. În R. Moldova au sosit 52 persoane, dintre care 41 sunt medicii și asistenții medicali, iar în „câteva cutii cu măști”, așa cum scrie Țîrdea, se afșau de fapt, 3 000 de combinezoane de protecție, 6 000 de măști medicale FFP2, 6 000 de măști chirurgicale, 11 500 de perechi mănuși, 1 000 viziere și, pe lângă asta, Ministerul român al Apărării a venit cu 10 izolete.

Deși, socialistul vorbește de sfârșitul carantinei, statisticile arată că numărul infectaților cu COVID-19 în R. Moldova se află în apogeu. În total, în R. Moldova, până la moment, au fost depistate 3.897 de cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care 119 au decedat, iar 1.272 s-au tratat, numărul de cazuri active este de 2.506. Dintre aceștia, 237 de pacienți se află în stare critică.

Cât privește ajutorul Ungariei, amintim că ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Peter Szijjarto, a oferit pe 28 aprilie un lot de ajutoare umanitare Chişinăului, fiind vorba de 100 mii de măști şi 5 mii de costume de protecţie.

În același timp, Guvernul României a aprobat joi, 30 aprilie, în şedinţă, suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 16.500.000 de lei (66 000 000 lei moldovenești sau cca 3,5 mln euro) din Fondul de rezervă bugetară, pentru acordarea unui ajutor umanitar medical cu titlu gratuit, necesar în lupta anti-COVID, pentru Republica Moldova.

Bogdan Țîrdea mai vorbește și despre ajutorul Chinei și al Rusiei care ar fi rămas neobservat din cauza că a fost oferit fără fanfare.

„China a trimis recent o altă partidă de ajutor umanitar. Nimeni nu a observat. La fel ca și ajutorul Rusiei. Asta se întâmplă pentru că au uitat de fanfare”, a mai scris Bogdan Țîrdea. 

Este de menționat faptul că la televiziune afiliate lui Dodon și socialiștilor se face propagandă în acest sens, promovându-se la greu Rusia și China, în timp ce despre România nu se vorbește niciun cuvânt. 

De fapt, ceea ce preferă să treacă cu vederea socialiștii este că Ungaria a livrat echipamente medicale Republicii Moldova în ziua de 28 aprilie urmare a unei cereri a Chișinăului expediată către Centrul Euro-atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre al NATO. NATO a dat curs acestei cereri și a însărcinat Ungaria să asigure îndeplinirea ei. Echipamentele medicale, 100 de mii de măști și 5.000 de costume de protecție au fost livrate prin intermediul Comandamentul European al Statelor Unite și oferit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Republica Moldova a solicitat asistență prin intermediul Centrului Euro-atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre al NATO (EADRCC). EADRCC este principalul mecanism al NATO de răspuns la dezastre. Centrul funcționează 24/7 și răspunde la cererile de la Aliați și parteneri NATO și oferă asistență pentru a face față unor crize majore, precum pandemia COVID-19.