Dragnea îl ține în șah pe Toader: Voi discuta cu Dăncilă. Există o stare de nemulțumire pe care o vom rezolva săptămâna viitoare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat miercuri că în partid există o stare de nemulţumire cu privire la Tudorel Toader şi că va exista o discuţie legat de această situaţie în coaliţie, după revenirea premierului Viorica Dăncilă.

"Am luat decizia să dăm şansa opoziţiei să arate că au suficiente voturi ca să îşi treacă moţiunea. PSD nu îşi reglează problemele cu mâna Opoziţie. PSD nu putea vota o moţiune plină e minciuni. La o dată ulterioară se va discuta de moţiune, dar trebuie să avem o discuţie împreună cu premierul şi Tudorel Toader. Există o stare de nemulţumire pe care nu avem de gând să o ascundem și pe care o vom rezolva săptămâna viitoare într-un fel sau altul", a spus Liviu Dragnea, informează mediafax.ro

Întrebat care sunt nemulţumirile cu privire la Tudorel Toader, Dragnea la răspuns: "Aţi văzut în spaţiul public, aţi văzut colegi la televiziuni, cum ar fi Florin Iordache. Aşa am convenit cu domnul Călin Popescu Tăriceanu să discutăm şi cu doamna Dăncilă ori vineri, ori luni, şi cu dl Toader. După care o să vem noi o discuţie în PSD. Au fost lucruri contradictorii, sunt nişte decizii luate în CEx care trebuie limpezite".

Plenul Camerei Deputaţilor în care urma să fie votată moţiunea simplă la adresa lui Tudorel Toader a fost suspendat din lipsă de cvorum.

Totodată, este evident că Liviu Dragnea este nemulțumit de Tudorel Toader că nu a schimbat momentan legile justiției, astfel încât președintele PSD să scape de condamnare.