Fost ofițer de poliție judiciară: Am identificat o femeie care a fost amenințată cu moartea de Gheorghe Dincă!

Fostul ofițer de poliție judiciară, Valeriu Șuhan, a precizat în direct în emisiunea lui Marius Tucă că a identificat o femeie care a fost amenințată cu moartea, cu toporul, de către Gheorghe Dincă.

„Am identificat un martor, o doamnă care a fost ameninţată cu moartea, cu toporul, de către Dincă, pentru că se plimba cu câinele prin faţa curţii lui. (...) Instituţiile statului par să funcţioneze independente una faţă de cealaltă, poate dintr-un orgoliu prostesc. Insituţiile par că nu au legătură una cu cealaltă”, precizează Valeriu Şuhan, citat de Mediafax.

Totodată, în acest context, Valeriu Șuhan a atras atenția că Poliția nu și-a făcut datoria în ceea ce privește situația operativă, căci dacă ar fi făcut-o "ar fi aflat că Dincă este un tip cu un comportament deviant, agresiv, un tip cu probleme de comportament, pentru că un om care trăieşte într-o astfel de mizerie, are serioase probleme psihice".

„În contextul dat, pot spune că Poliţia nu şi-a făcut în mod deplin datoria, pentru că nu a stăpânit situaţia operativă din Caracal. Aici vorbim de cunoaşterea comunităţii, câte infracţiuni s-au comis, de către cine s-au comis infracţiunile (...) Dacă Poliţia şi-ar fi făcut datoria, în ceea ce priveşte situaţia operativă, ar fi aflat că Dincă este un tip cu un comportament deviant, agresiv, un tip cu probleme de comportament, pentru că un om care trăieşte într-o astfel de mizerie, are serioase probleme psihice, a precizat Valeriu Şuhan, în direct la „Marius Tucă Show”.