Gustul Libertăţii şi al Dreptăţii

În popor, luna august mai este numită Gustar. Numele popular vine de la verbul „a gusta”. Coincidenţă sau predestinaţie, dar în luna august, 1989 şi 1991, după aproape o jumătate de secol de teroare şi încătuşare, românii basarabeni îşi smulgeau căluşul străin din gură şi respirau adânc aerul proaspăt, îmbătător şi necunoscut al Libertăţii şi Dreptăţii naţionale. Ei gustau din merindele sfinte ale lui Dumnezeu şi se minunau că, după atâtea suferinţe şi drumuri înfiorătoare, îndelungate prin infernul rusesc, la masa de sărbătoare a popoarelor libere, spre surprinderea lor, mai erau aşteptaţi de Domnul şi de Ţara lor adevărată – România. Mirarea moldovenilor nu avea margini, fiindcă în anii de ocupaţie sovietică, ori de câte ori încercau să se roage Celui de Sus, erau loviţi peste gură, iar când îşi căutau cu privirea harta Ţării, cerberii roşii le aruncau în ochi sârma ghimpată de pe Prut. Oricât păreau de părăsiți, uitați, dispăruți sau înghițiți de „fratele mai mare rus”, moldovenii au descoperit în acele zile înălţătoare de libertate, unitate şi solidaritate naţională, că Domnul şi România îi aşteaptă Acasă, le încurajează lupta pentru dreptate şi continuă să-i iubească.

S-a vorbit mult în cei 27 de ani după Declaraţia de Independenţă, dar nu s-a spus aproape nimic esenţial despre confiscarea brutală a idealurilor din anii de renaştere naţională de către nomenklatura neocomunistă şi blocarea treptată a proceselor de reîntoarcere a moldovenilor de la Est de Prut în spaţiul lor firesc – în România şi în Europa. Istoria de ieri şi de mai alaltăieri, făurită de intelectualii români basarabeni şi de mulţimile deşteptate, este trunchiată, rescrisă şi falsificată de impostori, profitori, mercenari sau de napoleoni locali, iar ideea de bază se axează pe contribuţia lor imaginară şi, mai ales, pe faptul că dacă ei nu sunt prezenți în procesul de renaștere națională, moldovenii nu au luptat nici pentru limbă, nici pentru alfabet, nici pentru tricolor, nici pentru independenţă. Totul le-a venit pe gratis, ca un cadou generos din partea imperiului rusesc, ce intrase în disoluție şi dezmembrare. Nimic mai fals şi mai insultător, fiindcă doar prin astfel de abordări se menţine complexul de inferioritate la moldoveni şi stereotipul inoculat de ocupanţi că ei, fără ruşi, nu se pricep nici să-şi îngrijească pământul din jurul casei, darămite să meargă pe picioarele proprii. Până la urmă, să fie clar, adevărul nu le aparţine „eliberatorilor” şi nici cozilor de topor, care îşi aşteaptă banii şi ciolanul de la Kremlin, ci fiilor unui popor nedreptăţit, implicaţi direct în bătăliile inegale pentru salvarea fiinţei naţionale în lungii ani de dominaţie străină.


Lupta îndrăzneaţă pentru salvarea Naturii, a Limbii Române şi a reîntoarcerii Alfabetul latin, luptă inițiată şi lansată în spaţiul public din anul 1985 de către intelectualitatea românească din Moldova sovietică a început să scoată la suprafață nemulțumirile unor uniuni de creație și asociații profesionale, să facă vizibile abuzurile puterii și rezistența latentă de pe diferite paliere sociale, oferind primele semne și probe că populaţia băştinaşă încă nu-şi pierduse definitiv memoria istorică, iar rusificarea forţată şi comunizarea maselor largi nu paralizase până la capăt demnitatea naţională a peste 4,5 milioane de moldoveni din stânga Prutului. Totuși, o moștenire cumplită îi ținea pe băștinași încremeniți în proiectul stalinist de deznaționalizare. Spaimele colective erau uriașe, fiindcă nu exista localitate sau familie care să nu fi avut pierderi ori să nu fi cunoscut grozăviile foametei organizate, a confiscării averilor și colectivizării forțate, a deportărilor și exterminării oamenilor de valoare.

Dar, dincolo de spaimele colective din subconștient, se cere să recunoaștem că, după patru decenii de experimente oribile pe seama băștinașilor, componența etnică și structura societății moldovenești se schimbase catastrofal, apărând în prim-plan privilegiații rusofoni și slugoii regimului de ocupație, nulitățile și mediocritățile cu carnet de comunist, oportuniștii, colaboraționiștii și cozile de topor, adunătura de trântori și paraziți, care, toți împreună, fără demnitate și conștiință națională, reprezentau „omul nou --homo sovieticus”, un mutant hidos și agresiv, care servea drept materie primă în republicile unionale, pentru a le rusifica și a le ține în supușenie totală. Mutanții, care în acei ani purtau numele de mancurți (azi îşi zic naţiune civică), aveau misiunea să creeze panică în masele populare și să le spună că puterea sovietică trece prin greutăți, dar ea e veșnică și nu-i va cruța pe trădători.

Un alt obstacol major în calea Mișcării de Eliberare Națională îl constituiau serviciile speciale și secrete ale Moscovei şi organizaţiile comuniste centrale şi locale, agresivitatea dezlănțuită a grupurilor șovine coordonate de „Interfront”, atacurile mârşave asupra scriitorilor, jurnaliştilor, cineaştilor şi asupra săptămânalului „Literatura şi Arta”.

Intelectualitatea naţională a avut nevoie de foarte multă înţelepciune nativă ca să evite provocările în lanţ organizate de serviciile secrete, să ocolească tribul numeros al mutanţilor, să dozeze mesajele de mobilizare şi să eşaloneze acţiunile, să ferească mulţimile deşteptate de confruntări sângeroase şi să contracareze planurile conducerii comuniste de a închide, cu orice preţ, tribuna tuturor patrioţilor adevăraţi – „Literatura şi Arta”, care atinsese în zilele fierbinţi din anul 1989 tirajul incredibil de peste 260 de mii de exemplare. Să se ţină cont că drumul parcurs în acea perioadă, de la primele dezbateri publice despre distrugerea mediului înconjurător din anul 1985 şi până la victoria din 31 august 1989, a avut o logică de fier, nu a deviat de la obiectivul principal -- readucerea Acasă a limbii române şi a alfabetului latin. Apoi s-au stabilit alte obiective eşalonate, care prevedeau selectarea unui grup de personalităţi devotate cauzei naţionale pentru Sovietele Supreme/Parlamentele/ de la Moscova şi Chişinău, preluarea puterii de la comunişti prin abrogarea art.6 din Constituţia URSS, legiferarea simbolurilor româneşti, trecerea la învăţământul naţional, denunţarea oficială a Pactului Molotov-Ribbentrop, recunoaşterea ocupaţiei sovietice a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa (28 iunie 1940), neparticiparea la Referendumul de păstrare a URSS din martie 1991, declararea Suveranităţii şi, la momentul oportun, ruperea de la imperiul răului printr-o Declaraţie de Independenţă.

Toate aceste revendicări fundamentale, transformate prin luptă neîntreruptă în mari victorii, reprezintă opera tuturor românilor basarabeni, care s-au unit şi au învins. Doar trădătorii de neam, dodoniştii şi nerozii mai pot afirma aberaţii ridicole de felul că Moscova ne-a dăruit limba, alfabetul, tricolorul, suveranitatea, independenţa şi libertatea.

Ca să ne oprească din drumul nostru spre România şi Europa, Moscova ne-a „dăruit” războiul de pe Nistru, război declanşat de Federaţia Rusă împotriva Moldovei pentru a o lipsi de dreptul istoric şi natural de a reveni la Patria-Mamă. Nu pot să nu spun că în anii de renaştere naţională, 1986 -1992, pretinşii statalişti de astăzi, tip Dodon, Lucinschi, Stepaniuc, Diacov, Stati sau Voronin, luptau împotriva drepturilor moldovenilor şi cereau să fie păstrată cu orice preţ Uniunea Sovietică. Atunci, ei nu au spus nici un cuvânt în apărarea moldovenilor, fiindcă îi dispreţuiau şi îi urau. Atunci ca şi acum. Evident, indiferent de timpuri, din coadă de câine, sită de mătase nu faci.

Ne aflăm în luna lui Gustar, lună când serbăm Limba Română şi Independenţa faţă de Moscova. Adunați-vă sub flamura Tricolorului, gustați din stropul de libertate ce ne-a mai rămas și aduceţi-le un omagiu şi un cuvânt de recunoştinţă tuturor înaintașilor luptători, fraţilor şi surorilor, rudelor, prietenilor şi cunoscuţilor, care în anii de ocupaţie sovietică au păstrat vie conştiinţa românească a Basarabiei, au luptat ca să ajungem stăpâni în casa și în vatra noastră milenară – România cea eternă.