Moțiunea anti-Orban poate fi sabotată chiar din interiorul PSD! Raețchi, scenariu care dinamitează planul lui Ciolacu

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi atrage atenția că, potrivit unor calcule, 55 dintre parlamentarii PSD nu se vor regăsi pe viitoarele liste la alegerile parlamentare din 2020. Situația în care PSD nu îi mai susține pe cei 55 pentru a obține un nou mandat în Parlament îi poate determina să saboteze moțiunea de cenzură depusă de propriul partid împotriva Guvernului Orban.

"Aceștia se vor prezenta la moțiune, dar nu vor arăta cum votează - sau, în cazul în care conducerea îi va obliga să voteze la vedere, vor arăta bilele, dar vot uita sa le și bage în urnă", a precizat liberalul. 

Redăm declarația deputatului PNL: 

"PSD va plăti la această moțiune de cenzură prețul pentru refuzul încăpățânat al votului cu bilele la vedere. E unul dintre motivele pentru care moțiunea pică. De ani de zile pesediștii apără, plecând de la procedurile vizând ridicarea imunității pentru parlamentari, "principiul sacru" al votului cu bilele ascunse, dosite - de parcă nu știam toți că votau în grup împotriva cererilor DNA. Acum vor plăti prețul: chiar dacă vor impune formal un vot la vedere, nimeni nu va respecta principiul - după atâta amar de vreme de ascuns bilele vor spune că nu au exercițiul arătarii acestora, că s-au fâstâcit, că s-au pierdut cu firea... Din unele calcule, cel puțin 55 de parlamentari PSD știu sigur că nu se mai regăsesc pe viitoarele liste (conflicte cu conducerea centrală, conflicte cu conducerea locală, negocieri cu alte partide). Aceștia se vor prezenta la moțiune, dar nu vor arăta cum votează - sau, în cazul în care conducerea îi va obliga să voteze la vedere, vor arăta bilele, dar vot uita sa le și bage în urnă, rătăcindu-le prin vreo mânecă. Au făcut scamatorii de acest gen ani de-a rândul, cu învoire de la conducere, când erau nevoiți să mimeze vreun vot pentru statul de drept - au exercițiu în prestidigitație la urne. Sunt vreo cinci Houdini și trei David Copperfield în rândurile lor - asta fără să îi mai punem la socoteala pe clovni.

Moțiunea pică. Votul transparent e o procedură care se educă în ani de zile de onestitate și asumare politică".