Nesimțire maximă la Piatra Neamț! Deși e complet ilegal, PSD pune afișe cu iz electoral în afara perioadei de campanie

Membrii PSD nu au nicio rușine și nicio problemă să încalce legea atât în spatele ușilor închise, cât și în văzul tuturor. În ciuda faptului că nu a fost stabilită o dată pentru alegerile anticipate, iar alegerile locale vor avea loc abia la vară, organizația roșie de la Piatra Neamț, condusă de baronul Ionel Arsene, a amplasat mesaje cu iz electoral prin oraș. 

Mai multe mesaje sub sigla PSD au apărut, joi, pe un cub amplasat în centrul orașului Piatra-Neamț, potrivit Mediafax

Atât reprezentanții Primăriei cât și ai PSD Piatra-Neamț declară, senini, în ciuda evidențelor, că afișele nu conțin mesaje electorale:

Există în Piatra-Neamț o serie de restricții referitoare la afișajul electoral, dar acesta este interzis doar în anumite zone. În acest caz, nu considerăm că se încalcă vreo prevedere locală în acest sens”, a transmis Gabriel Muraru, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra-Neamț.

Exact cum ați văzut pe cub, sunt mesajele noastre ca și organizație. Face parte din programul organizației PSD Piatra-Neamț. Citiți acolo, ceea ce vedeți, ceea ce ne dorim, noi, ca și organizație”, a spus Florentina Moise, președintele PSD Piatra-Neamț.