NEWS ALERT Raport medico-legal: Rămășițele umane din pădurea de lângă Caracal aparțin unei fete de 15-19 ani! NU sunt ale Alexandrei. Documentul contrazice scenariile conspirative ale Antenei 3

Potrivit unui comunicat oficial al DIICOT, raportul preliminar de expertiză medico-legală antropologică (deferit publicității miercuri) susține că resturile umane calcinate găsite în liziera pădurii din apropierea Caracalului (la aproximativ 1 kilometru de sinistra casă a sinistrului Gheorghe Dincă) aparțin unei persoane de sex feminin în vârstă de 15-19 ani.

Raportul nu stabilește încă identitatea fragmentelor osoase, acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, până la sfârșitul acestei săptămâni, însă amintim că Luiza Melencu era în vârstă de 18 ani când a dispărut de acasă.

Raportul stabilește așadar o nouă crimă – până când specialiștii vor stabili identitatea (Dincă susține că resturile aparțin Luizei), criminaliștii nu pot exclude posibilitatea unei victime încă necunoscute. De altfel, la ora transmiterii acestei știri, criminaliștii cercetează imensa curte a lui Gheorghe Dincă, folosind aparatură specială.

Important este că raportul susține faptul că fragmentele osoase calcinate găsite în liziera pădurii aparțin unei alte tinere decât Alexandra (15 ani) al cărei AND a fost descoperit deja în resturile umane arse în butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă.

De notat că propaganda Antena 3 (laolaltă cu incorigibilul avocat Tonel Pop) a susținut de-a lungul ultimei săptămâni că fragmentele osoase găsite în pădure n-ar fi ale Luizei, ci tot ale Alexandrei – astfel de susțineri s-au făcut păreristic, fără nici cea mai mica dovadă, cât de mică, în ”tradiția” postului de dezinformare Antena 3.