Unul dintre cele mai mari institute de sondare a opiniei publice și cercetare sociologică din Rusia, Vtsiom, a raportat că indicele de încredere în președintele Rusiei, Vladimir Putin, a crescut recent cu 1,7 procente, ajungând la 73,8%, potrivit unui sondaj realizat în perioada 11–17 mai. Același sondaj afirmă că aprecierea pozitivă a activității lui Putin în funcția de președinte ar fi câștigat 2,6 procente față de săptămână trecută, ajungând la 69,4% . O alta instituție rusă de sondare a opiniei publice, FOM, a anunțat că în urma unui sondaj realizat pe 15-17 mai, 71% dintre respondenți au încredere în Putin și aceeași proporție consideră că Putin își îndeplinește atribuțiile „mai degrabă bine”.
Numai 14% din respondenți au răspuns că activitatea lui Putin a fost mai "mai degrabă rea", iar 15% din respondenți au declarat că nu pot răspunde la întrebare.
E greu de crezut că încrederea în președintele Putin mai poate crește în condițiile în care economia rusă merge din ce în ce mai rău în urma sancțiunilor, cresc restricțiile impuse de autorități, iar războiul face din ce în ce mai multe pagube în Rusia. Concomitent cu creșterea muntelui de cadavre ale militarilor ruși de pe frontul ucrainean, problemele economice afectează din ce în ce mai serios societatea rusă.
Atacurile aeriene ucrainene asupra obiectivelor industriale din întreagă Rusiei au provocat daune imense economiei ruse și au arătat clar că forțele ruse nu dispun de capacități serioase de apărare față de loviturile în adâncime din partea forțelor ucrainene.
Rusia nu a putut să beneficieze de creșterea semnificativă a prețului petrolului produsă de războiul din Iran, în condițiile în care infrastructura petrolieră rusă este lovită constant de dronele și rachetele ucrainene.
Joi, Kievul a raportat că armata ucraineană a lovit rafinăriile de petrol rusești de 158 de ori de la începutul războiului, așadar, e o performanță în sine faptul că industria petrolieră rusă mai poate funcționa măcar pentru piață internă, unde sunt deja constatate întreruperi în aprovizionare. Iar petrolul și gazele sunt cele mai importante mărfuri de export ale Rusiei.
Cele două instituții de sondare și cercetare sociologică, Vtsiom și FOM, făcuseră publică o scădere a nivelului încrederii în Putin de 7 procente, din februarie în aprilie, de la 78% la 71%, fapt care a făcut ca la sfârșitul lunii aprilie să fie suspendată temporar publicarea datelor. Odată reluată publicarea acestor date, rezultatele pentru Putin apar pe creștere, deși situația din Rusia nu s-a schimbat decât în mai rău, față de lunile în care s-a constatat prăbușirea de 7 procente în timp de numai 7 săptămâni. Concluzia firească este că cele doua instituții ruse nu spun adevărul, adevăr care este exact la polul opus raportării Vtsiom și FOM – sursa AICI.