Oana Gheorghiu, nemulțumită de lipsa unei reacții ferme a Guvernului contra derapajului lui Cercel: "Iresponsabilitate și neasumare!"

Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele Asociației "Dăruiește Viață", a subliniat că nu este suficient faptul că președintele Klaus Iohannis a respins astăzi planul nazist creionat de directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", doctorul Streinu-Cercel, fiind necesară o reacție mai serioasă a Guvernului Orban care să sancționeze derapajul în cauză.  

CITIȚI ȘI: Iohannis șterge pe jos cu Streinu-Cercel: "Măsurile nu vor fi anunțate de cineva care vrea să se profileze poate politic! Așa nu se poate!". Planul de relaxare a restricțiilor anti-COVID-19, invocat de președinte: "Se referă la perioada de după 15 mai!"

"Un astfel de plan poate fi privit în două moduri: fie ca planul unui om care și-a pierdut rațiunea și atunci nu mai are ce căuta în fruntea unei instituții publice, fie ca o încercare de preluare a puterii guvernamentale, de către un "guvern de pandemie", caz în care, din nou, autorul nu mai are ce căuta în fruntea unei instituții de importanță majoră, mai ales în aceste zile", a atras atenția Oana Gheorghiu. 

Mesajul Oanei Gheorghiu pe Facebook: 

"Dacă vă uitați cu uimire la planul lui Cercel, prezentat ca planul Institutului Matei Balș, greșiți. Uitați-vă cu îngrijorare, căci așa arată sistemul feudal al medicinei românești. Exact așa. Și medicii tac...n-am văzut nicio reacție vehementă a colectivului medical de la Institutul Matei Balș, în numele căruia a fost prezentat derapajul numit planul "Vacanța Mare"

Dar mai grav este că nu există o reacție fermă a statului român.

Un astfel de plan poate fi privit în două moduri: fie ca planul unui om care și-a pierdut rațiunea și atunci nu mai are ce căuta în fruntea unei instituții publice, fie ca o încercare de preluare a puterii guvernamentale, de către un "guvern de pandemie", caz în care, din nou, autorul nu mai are ce căuta în fruntea unei instituții de importanță majoră, mai ales în aceste zile.

Mă așteptam la o reacție serioasă a guvernului (L.E. președintele a făcut o declarație în care a dezaprobat planul, dar nu e suficient), căci nu vorbim despre un om oarecare, care își împărtășește public opiniile, ci despre șeful celui mai mare Institut de Boli Infecțioase din România.

Lipsa acestei reacții ferme din partea statului român e o dovadă de iresponsabilitate și neasumare".

Amintim că Streinu-Cercel a venit în numele Institutului Matei Balș cu planul abominabil de a separa persoanele de peste 65 de ani de familiile lor și de a le izola în anumite zone speciale de carantinare. Totodată, Cercel a recomandat înființarea unui Guvern de pandemie care să preia frâiele gestionării crizei COVID-19. 

Totodată, Oana Gheorghiu a atras atenția că anomalia creionată de Cercel nu e un fenomen izolat, ci "așa arată sistemul feudal al medicinei românești", context în care este extrem de gravă tăcerea personalului medical de la Matei Balș. 

Fondatoarele Asociației "Dăruiește Viață", Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, au anunțat în data de 2 aprilie construcția unui spital modular pentru bolnavii de COVID-19. Mai mult, Oana Gheorghiu preciza pe Facebook că, la finalul pandemiei, unitatea medicală construită de Asociația Dăruiește Viață va fi transformată într-un spital de mari arși. De asemenea, reiterăm că Asociația Dăruiește Viață construiește Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.