Oroarea de la Caracal. DIICOT: Au fost identificate noi fragmente osoase și dinți

Procurorii au continuat marți investigațiile la domiciliul monstrului Gheorghe Dincă, fiind a cincea zi. Astfel, DIICOT anunță printr-un comunicat de presă că au fost identificate alte fragmente osoase și dinți în locul în care Gheorghe Dincă susține că a aruncat cenușa Luizei Melencu. Medicii legiști aflați la fața locului au concluzionat faptul că resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană.

Redăm comunicatul:

"Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Astăzi, data de 06.08.2019, procurorii DIICOT – Structura centrală împreună cu polițiști specializați din cadrul Poliției Române – delegați în cauză, au continuat percheziția efectuată la domiciliul inculpatului  Dincă Gheorghe, precum și cercetarea la fața locului din data de 05.08.2019, în zona indicată de către inculpat, respectiv o lizieră situată pe traseul Călăraşi-Bucureşti.

În urma cercetării la fața locului efectuate în cursul zilei de astăzi, la locul mai sus menționat, după cernerea cenuşei, au fost identificate și alte fragmente osoase și dinți.

Menționăm că, medicii legiști aflați la fața locului au concluzionat faptul că, resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană.

De asemenea, în cauză a avut loc audierea mai multor persoane și s-a procedat la efectuarea perchezițiilor informatice asupra unor medii de stocare, la domiciliul inculpatului, acesta fiind asistat de către apărătorul din oficiu", transmite DIICOT.