Primarul pesedist Mutu își atacă rivalii de la PNL și USR într-un mod abject: "Nici măcar pentru familiile lor n-au făcut nimic!"

Edilul PSD al Sectorului 6, Gabriel Mutu, a lansat miercuri la Realitatea PLUS o serie de atacuri de-a dreptul mizerabile la adresa contracandidaților săi de la PNL și USR, spunând că cei doi "n-au realizat nimic nici măcar pentru familiile lor", iar atunci nu pot avea pretenția de a accede în funcția de primar. Candidatul PNL pentru Primăria Sector 6 e Ciprian Ciucu, iar varianta cu care a defilat USR în urmă cu câteva zile este Alexandru Gâdiuță. 

Gabriel Mutu: "(PNL și USR) să vină cu nume care într-adevăr când te uiți în CV-urile respective să mă facă să zic "Da, domne! Într-adevăr am un contracandidat cu care pot dezbate lucruri concrete pentru electorat. Când discuți cu oameni care n-au lucrat niciodată, n-au realizat nimic în viață pentru ei înșiși, nici măcar pentru familiile lor n-au făcut nimic, atunci nu poți avea pretenția că poți face ceva".

Mai mult, Gabriel Mutu a pus la îndoială capacitatea celor 2 contracandidați de a fi buni manageri: "Ca să fii bun manager trebuie să fi ocupat cel puțin pentru o săptămână, o lună, un an funcția de manager undeva. Dacă vii pur și simplu să spui că ești bun manager, dar fără să fi dovedit vreodată că chiar ești bun manager, este foarte discutabil".

Dacă tot a vorbit despre management, ținem să reiterăm ultimele 2 mari "realizări" ale edilului PSD al S6. Ciucu atrăgea atenția pe Facebook în data de 3 aprilie 2020 că primarul pesedist S6, Gabriel Mutu, a fost protagonistul unei "cascadorii de imagine" pe fondul epidemiei COVID-19. Cu un elicopter, pesedistul Gabriel Mutu a stropit o mare parte din Sectorul 6 cu apă oxigenată. „O ploaie sănătoasă”, a precizat Mutu. În acest cotnext, Ciucu a atras atenția că e o imbecilitate ceea ce a făcut Mutu, iar în acest sens a luat legătura cu mai mulți specialiști care au reflectat ineficiența acțiunii edilului PSD. 

Ciucu, pe Facebook: "Mutu a dat cu apa oxigenată din elicopter peste Sectorul 6 #idiocracy

Eu nu zic că mă pricep (deși frizează ridicolul), așa că am contactat pesonal câțiva oameni:

PROFESOR DE CHIMIE, Breaza, pensionar:

Prima problemă e concentrația. La 0.5 – 0.6... asta nu înseamnă nimic. Practic oxigenul dezinfectează imediat ce a fost pulverizat, atunci cand încă mai este oxigen atomic. Când devine oxigen molecular, în câteva secunde după pulverizare, nu mai are nicio treabă. Mutu a dezinfectat elicopterul și la câțiva metri de elicopter. Apoi a dat cu apă de ploaie.


DOCTOR în chimie, Lyon:

Pentru a fi eficient trebuie sa dea de la nivelul străzii, cum se dă de la nivelul cisternelor. E absurd să dai din elicopter. Trebuie sa acoperi un perimetru foarte mare si nu va ajunge la nivelul aleilor, strazilor, trotuarelor, decât, poate o parte infima.

EXPERT CHIMIST, firma dezinfecție, București:

Din elicopter eficiența e foarte mica. Nici macar nu s-a facut un calcul pentru că nimeni nu s-a gândit vreodata la așa prostie. Este eficient doar cu nebulizatoare mari de la sol (cisterne) sau mici pentru interior. Trebuie sa fii foarte aproape de locul pe care vrei să îl dezinfectezi. Dar de dat pe jos e mai eficient hipoclorit. Are imanenta mai mare, deoarece rezistă mai bine în condiții de praf.


Expert în POLITICI de SĂNĂTATE, București:

Eu nu am văzut niciunde o așa imbecilitate. Peroxidul e un dezinfectnt slab. Iar pulverizat din elicopter e o imbecilitate.

MEDIC din București:

Zero absolut în opinia mea. E acceptat doar pentru suprafețe.

Mutu a făcut și el o cascadorie de imagine/PR, a cheltuit banii oamenilor complet aiurea ca sa apară el la televizor. O regie grețoasă, cu elicopter. Imbecilitatea e într-atât de mare încât o depășește până și pe Firea. Borat style".

Cealaltă "realizare" recentă a edilului PSD care ne-a atras atenția este viteza cu care a atribuit contracte pe bani publici fără licitație unei singure firme. Primăria Sectorului 6, prin Administrația Școlilor, a încheiat în perioada 22-24 iunie, 45 de contracte, în valoare de peste 1,6 milioane lei, cu o singură firmă, prin achiziție directă, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, informează Hotnews. Firma se numește Kardinale Luxury Furniture, iar contractele vizează achiziția de mobilier pentru laboratoarele școlare de fizică, biologie, chimie și IT. Mobilierul ajunge la școlile din Sectorul 6. Deși era logic ca, dacă instituția avea nevoie de atât de multe obiecte de acest gen, să facă licitație și să încheie un acord-cadru sau un contract mare, aceasta este o practică des folosită de administrațiile locale pentru a evita licitațiile și sparg contractul mare în zeci de contracte mici care se înscriu în plafoanele pentru achiziții directe. Chiar dacă licitațiile durează mai mult, avantajul în cadrul acestor proceduri este că sunt mai transparente, participă mai mulți operatori economici, sunt mai vizibile, și fiindcă se iau mai multe produse, nu la bucată, se obține un preț mai bun în majoritatea cazurilor. Cele 45 de contracte sunt cuprinse între 5000 și 46.986 lei și însumează 1.662.793 lei. (citiți AICI articolul complet)