Procesul Microsoft 2 se reia de la zero, după pensionarea unui judecător. Fostul ministru Gabriel Sandu, Dinu Pescariu și alte nume grele, cercetați de DNA pentru un prejudiciu imens

Instanța Supremă a decis reluarea de la zero a cercetării judecătorești în procesul ”Microsoft 2”, în care fostul ministru Gabriel Sandu, alături de oamenii de afaceri Dinu Pescariu, Claudiu Florică și Călin Tatomir sunt acuzați de DNA că au prejudiciat statul cu peste 50 de milioane de euro. Dosarul a fost trimis în judecată în 2017 și până acum au avut loc peste 30 de termene, în cadrul cărora au fost audiați mai mulți martori.

Potrivit G4Media.ro, motivul reluării judecății este înlocuirea judecătoarei Geanina Arghir, care s-a pensionat, cu Alexandra Rus.

La sfârşitul lunii septembrie 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, omul de afaceri Claudiu Florică, fostul jucător de tenis Dinu Mihail Pescariu şi Călin Tatomir, fost director general Microsoft România SRL.

Gabriel Sandu este acuzat de abuz în serviciu, Dinu Pescariu şi Claudiu Florică – instigare la abuz în serviciu, iar Călin Tatomir este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în condiţiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft, Gabriel Sandu, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea lui Claudiu Florică şi a lui Dinu Pescariu, ar fi depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract.

Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006.