Situație de coșmar într-un spital din România: “Din lipsă de teste, pacienții grav bolnavi nu sunt confirmați pozitiv și se consideră negativi, punând în pericol viața pacienților cronici!” EXCLUSIV


Situație de coșmar într-un spital din România: “Din lipsă de teste, pacienții grav bolnavi nu sunt confirmați pozitiv și se consideră negativi, punând în pericol viața pacienților cronici!” EXCLUSIV

În fiecare zi, mărturii ale medicilor din România spun povestea unui sistem total nepregătit să facă față unei crize atât de importante precum cea a coronavirusului. Cadrele medicale vorbesc, de obicei, sub protecția anonimatului, despre faptul că nu sunt protejate, despre atitudinea incorectă a managementului, despre minciunile pacienților și, mai ales, despre faptul că testările sunt puține și nu se fac decât în cazuri critice.

Un exemplu important în acest sens este cel al Spitalului din Târgu Jiu, unde un cadru medical nu mai poate tolera situația, așa că a decis să vorbească. Medicul spune că la spital se prezintă pacienți cu simptome specifice noului virus, care nu sunt, însă, testați. În lipsa testelor, medicii îi consideră neinfectați și îi internează în saloane, alături de alți pacienți, majoritatea suferind de boli cronice. Expunerea pacienților și cadrelor medicale poate duce, la un moment dat, la pierderi de vieți. De aceea, povestea medicului de la Târgu Jiu ne dă, pe bună dreptate, fiori reci.

"Ieri a venit o persoană în comă, febră, foarte grav, suspectă de coronavirus. S-a solicitat internarea lui în secția ATI I încă de dimineață. Aici, medicii l-au refuzat pe motiv că nu este confirmat. Doctorița epidemiolog a dat dispoziții să fie internat la neurologie pe motiv că nu contează dacă este doar suspect și că pot să-l interneze acolo atâta timp cât nu este confirmat. Până aici ai înțeles ce se întâmplă? Să-ți explic strategia conducerii spitalului. Orice caz grav suspect de coronavirus va fi internat pe secția medicală I, neuro, cardio, gastro, nefro, pentru că nu este confirmat. Între timp toată secția de infecțioase are 3 pacienți restul paturilor păstrându-le goale pentru viitori bolnavi. Spre exemplu 4 gripe confirmate sunt pe interne punându-se în pericol viața pacienților cronici de pe secțiile mai sus amintite. Ca o paranteză, în secția infecțioase este o pacientă venită din Italia, nu au avut cum s-o testeze de coronavirus, a făcut pleurezie, din fericire evoluează bine. Revenind la strategie, cele două doctorițe consideră că atâta timp cât pacienții gravi bolnavi nu sunt confirmați pozitiv se vor considera negativi și vor fi internați în secțiile amintite. Problema este că.... nu există teste, că nu pot fi testați și în acest caz, există posibilitatea ca oricare dintre pacienții suspecți să fie pozitivi dar... doamnele au dat dispoziție ca bolnavii să fie considerați negativi! Îți dai seama în ce situație gravă suntem? Adică pentru că nu poți testa pacienții suspecți pentru a infirma boala în mod oficial să se considere că nu sunt infectați! Mai mult, cum este posibil ca medicii din ATI I să refuze să primească pacienții suspecți și neconfirmați iar medicii din secțiile celelalte să fie obligați să-i trateze la fel de suspecți și neconfirmați? Concluzia: Un singur caz bolnav cu coronavirus internat în secțiile menționate va face prăpăd în tot spitalul așa cum la Gerota, 22 de medici au fost contaminați. În plus, pe secțiile cu pricina nu există nicio posibilitate de protecție împotriva coronavirusului, tot personalul fiind expus."

Și nu este singura mărturie de acest fel. În toate spitalele din țară, lipsa testelor, dar și managementul defectuos al situației de criză fac ca lucrurile să fie și mai grave, dacă privim situația pe termen mediu. În plus, aceste mărturii ale cadrelor medicale confirmă, parțial sau chiar total, faptul că România are atât de puține îmbolnăviri confirmate, doar pentru că, în realitate, s-au testat foarte puține persoane.

Sursa foto: Mediafax

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.