Tribunalul București, lovitură pentru Zgonea. Fostul șef al Camerei Deputaților, condamnat la închisoare cu executare

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost condamnat luni la 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Decizia Tribunalului București poate fi atacată cu apel. 

"Condamnă pe inculpatul Zgonea Valeriu la pedeapsa de ani închisoare cu executare. Menţine măsura asiguratorie până la concurenţa sumei de 62.142 lei", se arată în minuta Tribunalului Bucureşti, conform Adevărul

La ultimul termen al procesului, din 20 ianuarie, un procuror de la DNA a cerut ca Zgonea să fie condamnat la o pedeapsă orientată spre mediu, cu circumstanţe agravante, transmite Agerpres.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.