VIDEO Cum a decurs prima ședință a Guvernului Orban: Iohannis, val de critici la adresa PSD / Premierul anunță care sunt prioritățile noului cabinet


VIDEO Cum a decurs prima ședință a Guvernului Orban: Iohannis, val de critici la adresa PSD / Premierul anunță care sunt prioritățile noului cabinet

Astăzi, la prima ședință a Guvernului Orban a participat și președintele Klaus Iohannis, la invitația premierului. Președintele a spus că respiră uşurat că avem un nou guvern dispus să se implice pentru rezoolvarea problemelor ţării. 

”Eu respir ușurat că avem un nou guvern, un guvern care este hotărât să se implice pentru români, pentru rezolvarea problemelor țării. Mi se pare un act de mare curaj din partea PNL că a preluat guvernarea în această formulă, care este evident să preiei guvernarea cu un guvern minoritar, în situația în care numărul de parlamentari va trebui negociat pentru fiecare proiect legislativ în parte. Sunt foarte bucuros că acest Guvern este hotărât să abordeze frontal problemele cu care se confruntă România și românii, dovadă faptul că deja în prima ședință se discută chestiuni care au trenat și care trebuie rezolvate urgent. Pe de altă parte, recunosc, mă bucur că anteriorul guvern eșuat a plecat. Părerea mea o cunoașteți. (...) Foarte bine că s-a terminat acele perioade de guvernări toxice pesediste. Acum, noul guvern are enorm de mult de lucru”, a spus iohannis.

Președintele a spus că în această ședință se va tranșa propunerea pentru șefia Comisiei Europene.

”Probabil mulți se întreabă de ce am venit eu, astăzi, la ședința de Guvern. În primul rând pentru că domnul prim-ministru m-a invitat și în al doilea rând am venit pentru că astăzi se va tranșa o problemă foarte importantă și anume chestiunea comisarului european, a propunerii pe care România o va trimite la Comisia Europeană”, a spus Klaus Iohannis.

Totodată, președintele a criticat dur dezastrul lăsat de PSD în ministere.

"Am aflat de la miniștri de situațiile pe care le-au găsit în ministere. Din păcate, cred că s-a încetățenit noțiunea de moștenire dezastruoasă. Am aflat de la ministrul de Finanțe că pesediștii înainte de plecare au golit finanțele publice și acum suntem în situația în care trebuie să vedem cu facem plățile. Va fi complicat să se închidă bugetul pe anul în curs și cum facem bugetul pe anul viitor. Am avertizat că pesediștii cheltuie banii românilor și nu rămâne nimic în urmă. Din fericire, acest guvern vine cu soluții".

Premierul Ludovic Orban a avut, la rândul său, o serie de intervenții în ședința de guvern. Orban nu și-a menajat miniștri, criticând faptul că în ziua precedentă, la ora 21:30 nu a mai găsit pe nimeni în Guvern, spunând că modul de lucru s-a schimbat.

"Aseară m-am întors la ora 21:30 în Guvern și n-am găsit pe nimeni.Trebuie să înțeleagă lumea că s-a schimbat modul de lucru. Atâta timp cât ministrul sau premierul muncește, orice om care este chema să-și atingă obiectivele care sunt stabilite trebuie să fie la muncă. Oamenii să înțeleagă că suntem în serviciul cetățeanului și că fiecare angajat al oricărei instituții publice are această oblugație de a-și rezolva toate problemele pe car ele au de rezolvat. Dați drumul la audit și fiți pregătiți după adoptarea OUG pentru noi hotărâri de Guvern. Gândiți structuri suple, eficiente”, a ținut să puncteze premierul României, Ludovic Orban

Totodată, Ludovic Orban a anunțat și primele măsuri luate de guvernul liberal. Premierul a precizat că mâine va fi convocat Comandamentul de iarnă pentru a vedea care este situația din teritoriu. În aceleși timp, Orban a punctat că sunt probleme cu bugetul pentru că nu sunt bani pentru a fi încheiat anul în curs. 

"Avem cteva priorități – organizarea alegerilor.  Convocăm în această seară toate entitățile responsabile  pentru a vedea situația la zi pentru a organiza la zi alegerile prezidențiale astfel încât fiecare român să voteze.

Dl. ministru al Economiei și ceilalți miniștri - mâine va fi convocat comandamentul de iarnă pentru a vedea situația din energie și din infrastructura de transport. Dl Cîțu, aveti o sarcina dificilă! Trebuie să faceți rectificarea. Sunt multe restanțe la execuția bugetară. Am primit semnale că nu au bani pentru a încheia anul in curs”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Nu în ultimul rând, premierul Ludovic Orban a anunțat că l-a desemnat pe Antonel Tănase în funcția de secretar general al Guvernului, anunțând că de ”buna intrare în activitate” a acestuia și a șefului Cancelariei, Ionel Dancă, depinde în mare măsură funcționarea Executivului.

”Vă anunț că am luat decizia de a îl desemna în funcția de secretar general al Guvernului pe dl. Antonel Tănase. De asemenea, de a-l numi în funcția de șef al Cancelariei pe dl. Ionel Dancă. Funcționarea guvernului depinde în mare măsură de buna intrare în activitate a acestor doi conducători de la nivelul Secretariatului General al Guvernului”, a declarat premierul Ludovic Orban la începutul ședinței de guvern.

Vezi video din ședința de guvern mai jos:



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.