VIDEO. După teatrul ieftin jucat recent de Ciolacu, PSD a blocat azi, din nou, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor


VIDEO. După teatrul ieftin jucat recent de Ciolacu, PSD a blocat azi, din nou, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Deputata USR Cristina Prună a declarat marți că PSD a refuzat, din nou, de data aceasta în Birourile permanente reunite, să pună pe ordinea de zi proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale de care beneficiază parlamentarii, iar pe cale de consecință nu va figura pe agenda ședinței de plen reunit a Senatului și Camerei Deputaților care se va desfășura în următoarele săptămâni. 

Prună: "Am cerut la şedinţa Birourilor permanente reunite introducerea pe ordinea de zi a proiectului USR de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Este un proiect aflat în circuitul legislativ încă din anul 2017, este mult spus circuitul legislativ pentru că el se află de 4 ani într-un sertar, abandonat şi nu a fost pus niciodată pe ordinea de zi. Săptămâna trecută obţinusem un acord de principiu ca el să intre pe ordinea de zi a următorului plen reunit şi să facem, în sfârşit, un pas către eliminarea pensiilor speciale, să dăm un exemplu că pensiile speciale pot fi eliminate. Astăzi, la şedinţă, lucrul acesta nu s-a întâmplat. Majoritatea toxică PSD nici măcar nu a dorit să supună la vot introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect al USR şi astfel el nici nu va figura pe agenda plenului reunit care va avea loc în următoarele săptămâni".

Totodată, Prună a criticat faptul că deputatul PNL Florin Roman a depus ieri un proiect de lege similar cu cel al USR, reclamând că astfel va fi întârziată și mai mult eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. 

CITIȚI ȘI: Roman anunță că a depus un proiect de lege privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari care ține cont de obiecțiile CCR. Ce nemulțumiri are USR

Prună: "De cealaltă parte, am văzut că şi PNL a depus un astfel de proiect chiar ieri, neţinând cont de faptul că există deja acest proiect al USR. Noi credem că, din păcate, lucrul acesta nu va face decât să întârzie şi mai mult eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor pentru că, procedural, ar trebui să existe o contopire a acestor două proiecte, ceea ce va întârzia foarte mult intrarea pe ordinea de zi a acestui proiect".

Amintim că șeful Camerei Deputaților, președintele PSD Marcel Ciolacu, juca un teatru ieftin săptămâna trecută spunând într-un mod mincinos că nu poate introduce proiectul de lege pe ordinea de zi a plenului reunit, chiar dacă ar vrea acest lucru, întrucât nu a primit raport. Astăzi când ar fi existat ocazia să se dea curs eliminării pensiilor speciale pe procedura invocată de Ciolacu, PSD s-a opus. De altfel, senatorul USR Mihai Goțiu sublinia despre teatrul PSD de săptămâna trecută că ceea ce pretindea Marcel Ciolacu privitor la procedură reprezintă, de fapt, un pretext pentru a nu tăia din privilegiile alocate parlamentarilor, întrucât de fapt "regulamentul celor două camere specifică, însă, că în cazul nedepunerii raportului la o lege, în termen, plenul reunit poate să dezbată și să voteze legea respectivă".

CITIȚI ȘI: Ciolacu a făcut atac de panică când i s-a cerut să dea curs eliminării pensiilor speciale pentru parlamentari. Reacția deputatului USR

CITIȚI ȘI: Goțiu: "Poate v-a scăpat, ieri, momentul. Lui Ciolacu i-a căzut fața, a bâiguit ceva! Un coleg solicitase punerea pe ordinea de zi a legii de tăiere a pensiilor speciale ale parlamentarilor."

Urmăriți video: 


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.