Ciuntirea Ucrainei. Prof. dr. Ioan Stanomir demolează „expansionismul rusesc”, dar și neputința Occidentului de a reacționa ferm și decisiv / „Rusia inaugurează drumul ce duce spre dezmembrarea Ucrainei” / „Complicitatea cu Rusia este complicitatea cu un stat agresor”

Imagini cu tancuri și alte vehicule militare rusești îndreptându-se, în toiul nopții, în mare viteză, spre Donețkul „independent” fac înconjurul unei lumi care nu va mai fi la fel și care, atrage atenția profesorul Ioan Stanomir, politolog și doctor în drept, „în pofida fațadei retorice”, nu este pregătită „cu adevărat să reacționeze decisiv” la agresiunea evidentă „împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei”. Mai mult, există state occidentale precum Germania sau Ungaria care, din rațiuni și interese mai mult sau mai puțin similare, manifestă față de Moscova o „politică de acomodare amicală”. 

„Decizia de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste de  pe teritoriul Ucrainei  traduce intenţia Rusiei de a slăbi, fatal, statalitatea vecinului său”, mai scrie Stanomir pe platforma contributors.ro, precizând că, prin deciziile luate luni seară, „Vladimir Putin a tăgăduit dreptul la existenţă al unei naţiuni”

Ioan Stanomir: „Alocuţiunea de aseară a lui Vladimir Putin a rezumat, dincolo de delirul demagogic, liniile centrale ale politicii Federaţiei Ruse în raport de Ucraina. Vladimir Putin a tăgăduit dreptul la existenţă al unei naţiuni: ca şi pentru autocraţii din dinastia Romanov, Ucraina nu este decât  prelungirea destinului istoric al Rusiei.

Expansionismul rusesc se  eliberează, o dată cu retorica lui Vladimir Putin, de travestiul  internaţionalismului leninist. El se înfăţişează naţiunilor vecine Rusiei astfel cum s-a  manifestat, în veacurile din urmă: brutal, agresiv, ipocrit. Nimeni şi nimic nu se poate opune măreţiei drumului său. Vocaţia statului rus însuşi este aceea de a duce cât mai departe această flamură sacră.

Decizia de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste de pe teritoriul Ucrainei traduce intenţia Rusiei de a slăbi, fatal, statalitatea vecinului său. Deja controlate de marionete ale Rusiei, teritoriile vizate de Putin vor fi incorporate, cel mai probabil, în Federaţia Rusă. Precedentul anexării peninsulei Crimeea este unul deja familiar.

Imperialismul  Rusiei se confruntă cu un Occident care, în pofida faţadei retorice, nu este pregătit cu adevărat să reacţioneze decisiv. Complicităţile şi solidarităţile  subterane ţesute de diplomaţia energetică sunt cu mult  prea profunde spre a a fi ameninţate de această nouă criză. Germania şi Ungaria ilustrează, în maniere diferite, această politică de acomodare amicală cu regimul de la Moscova.

Fără a risca o invazie ce ar antrena un cost uriaş de natură economică şi militară, Federaţia Rusă îşi urmează strategia ce are ca obiectiv central reducerea Ucrainei la statutul de stat eşuat. Prezenţa unor trupe de menţinere a păcii în regiunile separatiste nu ar fi decât imaginea, dramatică, a ingerinţei ruse: cinismul diplomatic este parte din tradiţia sovietică niciodată repudiată.

Dreptul internaţional a încetat să mai existe ca instrument  de menţinere a ordinii şi păcii intre naţiuni, iată ceea ce ziua de ieri clarifică, dincolo de orice îndoială. Agresiunea împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei este un fapt cert şi imposibil de negat.

Spectacolul mediatic al războiului informaţional lasă loc certitudinilor. Rusia inaugurează drumul ce duce spre dezmembrarea Ucrainei. Este acesta un drum care poate include nu doar  reunirea  cu regiunile separatiste, ci şi anexarea unor zone din sud, acolo unde litoralul Ucrainei se învecinează cu zona Crimeei.

Acesta nu este un război, în accepţiunea clasică a termenului, dar este un atac, direct şi brutal, împotriva unei naţiuni suverane. A accepta, cu luciditate, această realitate dramatică este  punctul de plecare al  viitorului nostru colectiv. Complicitatea cu Rusia este complicitatea cu un stat agresor”. Sursa: contributors.ro

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Mesajul tăios al președintelui Volodimir Zelenski după ce trupele ruse au pătruns pe teritoriul Ucrainei: „Nu ne este frică! Nu datorăm nimic nimănui. Și nu dăm nimic!”

Ioan Stanomir (n. 1973) este un critic literar, publicist și politolog român contemporan. Este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. A studiat dreptul şi literele la Universitatea din Bucureşti. Este doctor în drept al Universităţii din Bucureşti. 

Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc. (alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016), Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism (Humanitas, 2017), La Centenar: Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând revoluția: Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019). În 2018, a publicat la Editura Humanitas eseul Umbra Rusiei, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase.