Narațiuni de putere clădite pe cadavre


Narațiuni de putere clădite pe cadavre

Cu mâinile goale, nu am ucis niciun evreu spun, în negativ, cei care cultivă cu perfidie concurența memorială între crimele celor două totalitarisme care au bântuit în istoria noastră recentă. Cineva clama că (mai) toți cei care am fost împotriva dărămârii bustului lui Vulcănescu suntem de fapt pro-legionari, simpatizanți ai fascismului și, pe ansamblu, niște democrați suspecți. 

Nimeni cu mintea teafără și onest în suflet nu va contesta că tema naționalismului în varianta Mișcării a cunoscut derapaje, că s-a ajuns la încurajarea sau acceptarea crimei ca instrument politic, că au fost extremiști care, prin felul lor, au făcut din întreaga stare de spirit a epocii un mare și indistinct extremism, că, teologic, ridicarea neamului la rang de dogmă reprezintă o erezie din perspectiva universalismului și personalismului Creștinismului. Majoritatea abordărilor care nu văd decât ce le convine nu doar că agresează strădania istoricului atent la biografii, tendințe și curente, dar sunt la fel de utile din perspectiva culturii politice precum "explicațiile" de genul SUA sunt de vină sau Putin doar se apără de agresiunea vestică. Pe scurt, nu doar că nu ajută, dar induc fundamental în eroare.

A pățit-o sistematic bunul meu prieten de fericită memorie Răzvan Codrescu: cine dorește la noi, în ceața intereselor și a manipulărilor, cu un stat rahitic identitar și ticălos prin lideri, să priceapă extremismul este la rândul lui ștampilat de extremist. Scrii despre antisemitism din perspectiva efortului decorticării coajei sociale de miezul toxic al urii de rasă, soră cu nu mai puțin otrăvitoarea ură de clasă, atunci sigur ești fie antisemit pe față, fie tacit, fie prin toleranța față de "nuanțe". În duh curat totalitar, de totalitarism nu trebuie să se atingă decât unii, atent selectați, arhonți ai clarității morale, distilate multiseculare ale fibrei etice și monumente vii ale obiectivității, iar nu tot felul de cripto, pseudo, cvasi, cât pe ce dovedibili simpatizanți. 

Poți scrie ce dorești despre crimele comunismului, de pildă, dar de cele ale antisemitismului nu poți să o faci altfel decât în mod conform, canonic. De unde, pe cale de consecință, incomparabilitatea dintre sisteme, victimele unuia fiind mai moarte decât ale celuilalt și făptașii primului mai abitir de urmărit, în vreme ce făptășii celui de al doilea se bucură de amnistia biologică și sistemică știută.

Desigur, pe marginea cadavrelor de o parte și de alta, unii, deloc puțini, fiind victime "polivalente", împușcate de fiecare regim în parte, pe rând, s-au construit narațiuni de putere, conflictul constitutiv al modernității dintre stânga și dreapta, generic, folosindu-se de cimitire precum de tribune. Cum s-a scris, avem azi adevărate industrii simbolico-financiare ale bocetului colectiv, liste de interdicții, precum la intrarea într-un lăcaș de cult, proclamații și documente. Până la un punct, așa ceva este minunat inclusiv prin neputință: de a învăța umanitatea din propriile greșeli. Nu întâmplător, ancorarea condamnării extremismelor în lista drepturilor omului se dorește o mereu reluată cumva de la capăt pedagogie. Cum însă ființa umană este încăpățânată și mândria generațiilor se vede inclusiv în ambiția de a repeta pe cont propriu greșelile înaintașilor, a insista până la plictis asupra temei este ultima metodă. Asemeni părinților care, seară de seară, aduc rutinat aminte copiilor să se spele pe dinți. 

Pentru a nu lungi, problema cu adevărat morală aflată în joc este cea a echilibrului. Dacă tot insisți pe spălatul dinților, nu o poți face utitând să amintești, la un loc, de spălatul mâinilor. Dacă naționalismul extremist este condamnabil, efectele acestei instransigențe nu se vor vedea câtă vreme internaționala comunistă va scăpa cu răni ușoare. Dacă spunem pe nume răului, nu o putem face parțial, selectiv, după logica pe bună dreptate ironizată și condamnată a morții caprei vecinului. La urma urmelor, zăpăciți de istorie, făcuți cu capul de o tranziție sulfuroasă, confruntați cu provocări pe care nu le mai credeam posibile, acesta ar fi singurul și în mod cert utilul TEAMBUILDING.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.