Câte Românii are România? (de 10 mai)

La prima vedere, cel puțin două: una între granițele de acum și alta risipită în proximitate sau în cele patru zări. Faptul că de aici, dintre noi, s-au născut oameni care locuiesc în toate colțurile lumii compatibile cu viața arată că avem un sol biologic și sufletesc fertil. Precum au și alte popoare, mult mai îndelung exersate în arta apartenenței postgeografice, ceea ce însă nu reduce dorul de țară, de un ideal întrupat în munți sau râuri. 

Mai departe, există iarăși două: una în plină agitație, efervescență, și alta ajunsă la capăt de drum, în cimitire. La urma urmelor, ceea ce definește fundamental o patrie pământească sunt tocmai aceste grădini ale păcii din care, aflați în războaie de orice fel, voit sau nu, am putea să ne extragem medicamentul raportului omenesc cu ceilalți aflați în vagonul istoriei. 

Apoi, desigur, mai sunt încă alte două: cea cunoscută și cea necunoscută, adică una pe care pretindem că o știm și o alta pe care nici nu conștientizăm că nu o știm. Oricum, atâta vreme cât mai avem în propria țară ocazia de a fi surprinși, precum de un zâmbet al soției sau de o îmbrățișare a copilului, povestea de dragoste continuă.

Enumerând, tot de două ne lovim: una a furiei neputincioase, a suferinței aparent fără rost, a morții cum ar veni inutile, și o alta a recunoștinței, a libertății responsabile, a simțului dreptății. Mă pune constant pe gânduri constatarea că din primul secol românesc de după 1918 peste jumătate de timp am fost în dictaturi și teroare, indiferent de culoare.

Evident, altele două se deschid, apoi alte două și încă două etc. Nu, nu sunt precum steagurile lui Pristanda, ci permanenta tensiune dintre ideal și realitate, dintre dorință și putință, dintre ceea ce ne propunem și ceea ce (nu) reușim, dintre cuvinte și fapte. Și aici, în plină agitație, un semn de optimism: câtă vreme o să dorim mai multă Românie, regretând că avem prea puțină, lupta pentru ea nu va fi zadarnică. Peste geografie, peste orgolii și mai ales peste fricile întreținute pervers ca într-o bună zi nu o vom mai găsi.