Istoricul Mircea Stănescu îl spulberă pe Oliver Jens Schmitt: Acest O. J. Simpson al istoriografiei balcanice a revenit cu o telenovelă despre BOR. Plimbat ca un urs prin țară, Schmitt e un agent de influență, nu vreun istoric interesat de aflarea adevărului

Autorul Oliver Jens Schmitt – devenit un soi de far călăuzitor al unor oficine jurnalistice de la București, nu coincidențial progresiste și îndopate de aceleași ONG-uri – este un soi de O. J. Simpson plimbat ca un urs prin țară, din motive ideologice leftarde, deși producțiile sale recurg, în cel mai bun caz, la clișee combinate cu enunțuri de bun simț, ceea ce nu are nici cea mai mică legătură cu munca unui ”istoric de școală”, explică istoricul, cercetătorul și scriitorul Mircea Stănescu, pe Facebook. 

Oliver Jens Schmitt e agent de influență, nu un istoric preocupat de stabilirea adevărului factual, punctează Stănescu. 

CITEȘTE și Spotmedia face propagandă anti-românească pe bandă rulantă. Cum e propagată MINCIUNA că românii ar fi iubitori de Rusia și Putin, deși toate sondajele de opinie existente contrazic categoric această inepție. Cui ajută aceste minciuni și deturnări de percepție, dacă nu Rusiei și lui Putin?

Vă prezentăm în integralitate comentariile istoricului: 

”Înțeleg că Schmitt, acest O.J. Simpson al istoriografiei balcanice, a revenit cu o telenovelă despre BOR.

Am urmărit lansarea sa de la București, unde Liiceanu povestea despre ce revelație i-a provocat ideea autorului că de Centenarul României Mari, noi, Românii, nu am avut nimic de sărbătorit.

Aud apoi că O.J. a mai avut o lansare la Cluj, de mânuță cu holocaustiștii, iar în interviuri apare, pe lângă marota antilegionară (bizară la un biograf al întemeietorului Legiunii), ideea de a reforma BOR, instituția analizată (eu aș zice s-o lase așa, ca să n-o strice mai rău!).

Am văzut și primele reacții ale religioșilor, destul de timorate, dar aceștia sunt în genere masochiști.

În fine, am scris despre producțiile autorului, care sunt, în cel mai bun caz, un amestec variabil: clișee combinate cu enunțuri de bun simț și aserțiuni inteligente, un ansamblu ce se pretează la ideologizare, la propagandă, pe scurt: o producție tipică nu istoricilor de școală, de catedră, pasionaților arhivelor și căutătorilor adevărului (indiferent de origine socială, sex, etnie, religie și apartenență politică), pe care nu-i plimbă nimeni ca pe urs prin țară, ci agenților de influență. E un public și pentru aceștia!” 

La rândul său, istoricul și jurnalistul George Damian a comentat la postarea de mai sus:

”Din ce-mi amintesc exista o practică a achiziționării în viu a unor istorici vestici gata să preia tezele locale, cu dublă utilizare - în extern pentru promovarea respectivelor teze, în intern pentru confirmarea lor pe un mecanism tip suveică”.