EXCLUSIV Cristian Băcanu: "Din păcate, cu SUA avem schimburi comerciale destul de reduse. Dacă dorim să ne consolidăm poziția pe flancul estic al UE și NATO, parteneriatul militar pe care îl avem cu SUA trebuie dublat de relații economice mult mai solide!". Demersurile întreprinse de parlamentarul liberal. Schimbarea de strategie pe care trebuie să o facă Bucureștiul


EXCLUSIV Cristian Băcanu: "Din păcate, cu SUA avem schimburi comerciale destul de reduse. Dacă dorim să ne consolidăm poziția pe flancul estic al UE și NATO, parteneriatul militar pe care îl avem cu SUA trebuie dublat de relații economice mult mai solide!". Demersurile întreprinse de parlamentarul liberal. Schimbarea de strategie pe care trebuie să o facă Bucureștiul

Într-un interviu amplu pe care l-a acordat publicației noastre, deputatul PNL Cristian Băcanu a reliefat că parteneriatul pe care România îl are cu Statele Unite ale Americii trebuie să capete o nouă dimensiune, respectiv să se dezvolte și din perspectivă economică și comercială, precum s-a dezvoltat cel militar și de securitate. 

În acest context, liberalul a atras atenția că decidenții de la București trebuie să se concentreze pe consolidarea unor relații strânse cu fiecare stat din SUA în parte, căci până în prezent s-au axat într-o proporție covârșitoare doar pe perfecționarea relațiilor cu Statele Unite ale Americii la nivel federal, "însă de la Washington este greu să atragi investiții sau relații de afaceri cu o țară precum România".

"Ar trebui un efort consolidat al multor instituții, astfel încât să vizăm statele din Statele Unite, și nu mă refer la Statele Unite la nivel federal, pentru a dubla astfel parteneriatul de apărare cu cel economic. (...) Pentru asta trebuie să vizezi stakeholderi, persoane importante, fie că este vorba de companii, fie că e vorba despre decidenți, de la nivel local. În acest mod poți semna niște proiecte", a explicat Cristian Băcanu.

În acest sens, deputatul liberal a efectuat o serie de vizite în SUA care au avut drept rezultat îmbunătățirea relațiilor României cu statele Texas și Arizona. Pe parcursul interviului, Cristian Băcanu a evidențiat importanța consolidării relațiilor economice și comerciale cu cele două state americane: "Ai state în Statele Unite care au o economie mai mare decât multe alte țări din Europa sau din alte părți ale lumii. Texasul este la momentul acesta a 8-a economie a lumii și crește".

Nu în cele din urmă, deputatul PNL a punctat că prin întărirea relațiilor economice în cauză va fi consolidată automat și securitatea României. 

Podul.ro: Aș dori să abordăm o temă despre care nu se discută prea des în România. Observăm foarte multe parteneriate economice cu Germania, observăm la nivel european și cu alte state, dar, pe de altă parte, cetățenii văd parteneriatul cu SUA mai mult dintr-o perspectivă militară. Ce ne-ați putea spune totuși despre paradigma economică a parteneriatului celor două țări, România și SUA? Am văzut că ați efectuat mai multe vizite în SUA împreună cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și ați reușit să legați noi parteneriate, inclusiv din perspectivă economică. 

Cristian Băcanu: Principalul partener economic, commercial al României este în acest moment Germania. În 2022 am avut schimburi comerciale cu Germania în cuantum de 40,2 miliarde de euro și, din câte știu eu, dar nu am date oficiale pentru 2023, schimburile comerciale au crescut. Atunci, desigur că relația cu Germania reprezintă o componentă foarte importantă în politica noastră externă. Fac o paranteză. Germania are în momentul acesta schimburi comerciale cu China de 200 de miliarde de euro. Deci dacă ne raportăm la ceea ce înseamnă România per capita în relația cu Germania avem schimburi comerciale semnificative. Însă, din păcate, cu partenerul american, parteneriatul nostru strategic principal fiind cu Statele Unite, nu avem un astfel de nivel, adică schimburile comerciale sunt destul de reduse. Avem câteva companii americane care activează în România. Mă gândesc la companii precum Adobe, Microsoft, HP care sunt active în România. Dar nu este suficient. Ar trebui să fie pentru noi, românii, în primul rând, o preocupare. Trebuie să ne dăm seama că dacă ne dorim să ne consolidăm securitatea și poziția pe flancul estic al UE și NATO, parteneriatul acesta militar și de securitate pe care îl avem cu SUA trebuie dublat de relații economice mult mai solide. Și, până la urmă, cred că lucrurile acestea pot fi făcute, dar trebuie să ne implicăm cu toții ca țară. Adică ar trebui să fie un proiect de țară sau, dacă nu un proiect de țară, măcar unul dintre proiectele principale pe care România trebuie să le aibă în vedere pentru următoarea decadă. Și ar trebui un efort consolidat al multor instituții, astfel încât să vizăm statele din Statele Unite, și nu mă refer la Statele Unite la nivel federal, pentru a dubla astfel parteneriatul de apărare cu cel economic. De ce vorbesc despre statele din SUA și nu despre nivelul federal? Pentru că relațiile la nivel federal sunt deja extraordinare. Am fost de mai multe ori la Washington și personal am fost foarte bine primit, dar nu cred că e doar cazul meu. Românii sunt foarte bine primiți la Washington. Asta se întâmplă pentru că există o prietenie între Statele Unite și România și o relație de respect la nivel federal. Însă de la Washington este greu să atragi investiții sau relații de afaceri cu o țară precum România, din Europa Centrală și de Est. Pentru asta trebuie să vizezi stakeholderi, persoane importante, fie că este vorba de companii, fie că e vorba despre decidenți, de la nivel local. În acest mod poți semna niște proiecte. Alături de colegul meu, domnul primar Ciucu, am efectuat o vizită în Arizona. Am avut și o vizită a membrilor Camerei Reprezentanților din Arizona în București, m-am văzut cu ei, am petrecut aproape o săptămână cu ei la București. După aceea ne-am văzut din nou în Arizona. Și vom avea un proiect despre care sper că se va finaliza, dat fiind faptul că lucrurile arată foarte bine, dar mai sunt niște pași birocratici de parcurs, respectiv trebuie să-și adopte bugetul din câte înțeleg (este vorba despre deschiderea unei reprezentanțe economice a Arizonei în Sectorul 6 din București, ceea ce ar reprezenta o premieră în Europa Centrală și de Est - detalii AICI - n.red.). Așadar, mai e de lucru. Al doilea stat pe care l-am vizitat a fost Texasul. Chiar luna trecută, în februarie, am fost în Texas pentru 5 zile și lucrez acum la o vizită a oficialilor din statul Texas în România. Sper să se întâmple. Suntem la nivelul schimbului de invitații și ar fi foarte bine ca Texasul să aibă o prezență în România sau un interes crescut pentru România, pentru că Texasul este la momentul acesta a 8-a economie a lumii și crește. Adică ai state în Statele Unite care au o economie mai mare decât multe alte țări din Europa sau din alte părți ale lumii. California este a 4-a economie a lumii, Texas a 8-a, dar crește, Arizona crește, iar atunci noi trebuie să ne urmărim interesele noastre. Mulți oameni se vor întreba probabil: "De ce e important să faci business cu americanii? De ce nu faci business cu alte state din Europa?". Faci business cu toată lumea, dar cu cât ești mai mai bine ancorat la realitatea economică americană, cu atât și parteneriatul de securitate și de apărare va fi, la rândul său, întărit. 

Interviul va fi publicat în integralitate în cadrul unor articole ulterioare

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.