Ieri a fost 24 ianuarie, zi de sărbătoare. Festivităţi, fanfare, parăzi, coroane de flori, spiciuri oficiale, aplauze şi huiduieli. Sunt niște ani de la Unirea principatelor Moldova cu Muntenia, gîndită de împăratul Napoleon lll ca o stavilă în faţa expansiunii rusești, cînd Rusia nu s-a mai mulțumit cu Basarabia înghițită în 1812. Rusia ne pusese gînd rău și lucra la dispariția principatelor de pe harta Europei. Îi era tare drag de români. Acum Georgescu vrea exact același lucru. E plin de admiraţie faţă de Kremlin. Ce ne trebuie nouă stat românesc! ? D-aia se adună să joace hora unirii. Aniversează ce s-a întîmplat atunci. E una din ironiile cinice ale istoriei.
Pregătit sufletește, cu cafeaua la îndemînă, butonez televizorul să aflu ce se întîmplă. Lumea cu mic cu mare a inundat cîteva locuri de întrunire, mărşăluiește pe bulevarde, se adună în pieţe... Prima observaţie este că şefii acţiunii au fugit de la locul faptei. Nici Georgescu nici Simion nu apar în faţa maselor să ţină cuvîntări mobilizatoare, cum se cuvine. Pe de o parte. Nici Iohannis sau Ciolacu de cealaltă. Ăştia s-au ascuns bine de tot. Nu sunt pe nicăieri, de frică. Politica are plictiselile ei. De pildă să te oblige să te prezinţi la diverse evenimente cînd tu ai vrea de fapt să te duci la o damă, sau să stai cu nevasta acasă. Ori să fii la bere pe o terasă cu amicii. Înţeleg absenteismul acestor politicieni , sunt niște închipuiţi, nişte farseuri şi clovni. Sunt şi ei oameni.
Ce am văzut la miting? Vuvuzele gălăgioase, şiruri de jandarmi, multe steaguri tricolore… Absenţa liderilor de la învălmăşeală se simte, orice ai zice. Nu cuvîntează nimeni, nu lansează nimeni lozinci mobilizatoare. Nimeni nu îndrumă pe cei prezenți. Ce se vede la televizor este un haos. Lumea aleargă brownian în toate direcţiile. Nimeni nu înţelege ce treabă au de făcut acolo. De ce s-a strîns populimea în Parcul Tineretului și în Piața Victoriei. Poate ca să capete o răgușeala straşnică. Încercați cu ceai de muşeţel sau de ghimbir, trece în 3 minute. Poate ca să facă zarvă, să îi vadă neamurile la televizor, să îi considere eroi, să primească decoraţii.
Am observat mai multe îmbrînceli între jandarmi și manifestanţi. Dar țintele au fost jurnaliştii care transmiteau de la faţa locului. Mai bine zis au încercat. Diverși tovarăși au făcut totul să îi împiedice să relateze. Jandarmii (la doi pasi) s-au făcut – cf. ordinelor primite – că nu văd ce se întîmplă. Explicația? Jandarmii au făcut grevă de zel ca reacţie la ordonanţa trenuleț pentru că le-a tăiat din sporuri. Asta i-a vexat. Jandarmii la 10 august 2018 au bătut mulțimea paşnică, şi guvenanţii ca mulțumire îi lasă fără mărunţiş în buzunare. Nu se face! Victimele acestei situaţii? Jurnaliștii. Ei sunt vinovaţi. Cum libertatea cuvintului este garantată de Constituţie, cred că jandarnii erau obligați să apere legea și să intervină în apărarea jurnaliștilor. Zic bine?
PS. Ultimul mesaj al lui Iohannis în care ne sfătuiește părinteşte să nu ne lăsăm în voia populismului (adică să îi cerem retragerea de la Cotroceni ) este măreaţă. Neamţul, observ, și-a pierdut uzul raţiunii. Sau mi se pare?