Auf wiedersehen

Am fost în pericol de a ajunge de rîsul lumii! Nu s-a întimplat pentru că în ultima clipă ne-a salvat de la ruşine fostul preşedinte ieşit la lumină din subteranele Palatului Cotroceni. A preferat să demisioneze decît să rîdă lumea de noi! O clipă, mon president, a avut în auz hohotele Europei, dacă nu chiar ale întregii planete. S-ar fi rîs copios de ţărişoară, lucru pe care nu a putut să îl accepte. E şi el om, ce dracu, să-l înţelegem! Patriotismul lui vibrant în această împrejurare critică a răbufnit la suprafaţă. 

Apreciez la superlativ sacrificiul pe care l-a făcut pentru binele şi onoarea celor 6 milioane de voturi ale sale.

Ce ingratitudine! În loc poporul să îi fie recunoscător, noi ne bucurăm ca proştii că pleacă acasă la Sibiu, să-i ţie de urît nevestei. Mai suntem şi meschini pe deasupra. Nu ne-am ridicat la înălţimea măreţului său gest. Ceva nu e în regulă cu naturelul simţitor al românului. Suntem o naţie păguboasă, orice s-ar zice. Am avut podoaba asta de bărbat de stat în fruntea noastră zece ani încheiaţi, şi tot nu am avut timp să ne dumirim ce noroc extraordinar am avut să îl slujim. Trebuia să îl iubim cum se cuvine. Să îl ridicăm în slăvi, să facem statui în pieţe. Să ne închinăm la icoane pentru el, să spunem rugăciuni. Şi noi, ce am făcut? L-am criticat şi l-am ponegrit. Unii chiar au iesit în stradă şi i-au cerut demisia. Halal! Ne-a privit cu aroganţă în toţi acești ani. Dar poate mi s-a părut. Oricum este convins că nu l-am meritat. Are dreptate. Leneşi cum suntem, nu am învăţat nimic din lecţiile pe care ni le-a servit generos, ca un învăţător dedicat neamului de clăcaşi şi argaţi care suntem.

Ce zi măreaţă a fost luni, 10 februarie 2025! Va rămîne în analele glorioasei noastre istorii.