Actorii activităților subversive din spațiul românesc

Atât campania prezidențială din 2024, cât și cea din 2025 au developat, parțial, rețelele subversive implantate în teritoriul românesc, celulele propagandistice din mass-media și au adus în spațiul public o mică parte din colaboraționiștii Rusiei. 

Imperiul, în dorința sa nemărginită de a încorpora România pe cale pașnică în „lumea rusă”, în anul electoral și-a reactivat agentura, „cârtițele”, mercenarii. Însă, poporul român s-a mobilizat exemplar și nu a permis Moscovei să fie din nou stăpână peste România.

Noi, românii de la Est de Prut, de peste trei decenii ne confruntăm cu activitățile subversive ale serviciilor secrete rusești, an de an identificăm „cârtițele” FSB-ului infiltrate în instituțiile de stat, în partide, justiție, mass-media, societatea civilă, însă Moscova investește miliarde de dolari pentru a dicta orientarea geopolitică a Republicii Moldova și a infecta societatea cu narative românofobe și antioccidentale dintre cele mai mizerabile. 

Cam de un sfert de veac, Kremlinul și-a adaptat și modernizat serviciile secrete din regiune, care s-au extins asupra întregului spațiu românesc, iar ideologul putinist Alexandr Dughin a declarat prin 2012 că „unirea națiunii române se va face în interiorul Rusiei”. Probabil, conducându-se de această nouă paradigmă sau previziune, serviciile secrete rusești de la București și Chișinău și-au elaborat o strategie comună. De altfel, ce explicație am găsi că Vlad Cubreacov, „mâna dreaptă a agentului rus Iurie Roșca”, este angajat pe rând la o instituție a Ministerului de Externe, apoi în Parlamentul României, iar confratele său Dan Dungaciu – „conserva rusească”, vorba lui Traian Băsescu – ajunge oficial consilier al Președintelui Republicii Moldova? Precum Stalin a inventat identitatea „modovenenească”, Dungaciu a inventat-o pe cea „transnistreană”. Cazul Dan Dungaciu este unul special și se impune studierea lui profundă de către instituțiile specializate de la București și Chișinău.

De ce sunt tot mai frecvente cazurile, când personajele controversate, chiar sinistre, din România și Republica Moldova, ajung în cele mai importante instituții de stat, în mass-media, în universități, academii, redacții și televiziuni de pe ambele maluri ale Prutului? Argumentez cele afirmate cu un caz de ultimă oră, cu „transferul” de la Chișinău în cea mai importantă instituție a statului român – în Parlamentul Țării – a unui politicastru mediocru și gălăgios, cu o biografie obscură, a cărui rol de bază a fost să compromită Mișcarea românească din Basarabia. Mă refer la actualul deputat AUR, Valeriu Munteanu. Încerc doar în câteva propoziții să-i schițez sumar „portretul” de „mare unionist.”

De la un primar anonim într-o mică localitate, o mână nevăzută îl infiltrează pe Valeriu Munteanu în circuitul politic național, îi deschide ușile la unele partide, care îl împing tot mai sus, până devine deputat și ministru. Parcursul său politic vertiginos este legat de colaborări cu lumea dubioasă, cu cei mai corupți și periculoși oligarhi, cu intervențiile sale rușinoase de a transfera „legal” puterea de stat către mafia transnistrean-regională a clanului banditesc din PDM, el cerând oficial ca actualul fugar și criminal Vladimir Plahotniuc să fie numit prim-ministru al Guvernului Republica Moldova. 

Puțini cunosc, dar într-un moment crucial pentru Basarabia, când în noiembrie 2013, urma să se decidă la Vilnius, dacă va fi semnat sau nu Acordul de Asociere a Republica Moldova cu Uniunea Europeană, Valeriu Munteanu a trădat interesul național și a trecut în grupul deputaților liberali care, sub masca unionismul fals, au sabotat în Parlament procesul de aderare la acea vreme. În rezultat, Partidul Liberal s-a spart în bucăți, compromițând pe mulți ani înainte șansele românilor basarabeni de a intra în Parlamentul de la Chișinău. Mai adăugăm că el cu ciracii săi liberali 

s-a opus să fie introdus în Constituție amendamentul cu privire la vectorul european și a justificat întru totul politicile falimentare ale conducerii partidului și a promovat în cel mai slugarnic și grețos mod un cult față de „conducătorul iubit”, ceea ce a continuat când a fost transferat sub altă poală – să-l ridice în slăvi pe George Simion.

Nu putem trece cu vederea că în Țară, Valeriu Munteanu își afișează ostentativ în piept „Steaua României”. În Basarabia nu prea o face, fiindcă lumea știe că nu  merita înalta distincție, întrucât a expedia o interpelare ordinară la Curtea Constituțională în anul 2013 nu constituia un act de eroism, ci o formalitate elementară. Mai ales că el cunoștea prea bine că denumirea corectă a limbii vorbite în Basarabia – Limba Română – fusese votată cu 22 de ani înainte de interpelarea liberalilor, la 27 august 1991, în Declarația de Independență, un Document politic și juridic superior Constituției din 1994. La acest subiect voi reveni mai târziu. 

Revenim la „ordenonoseț”. După trădarea „conducătorului iubit” și a liberalilor, Valeriu Munteanu a avut misiunea să încropească un partid radical-extremist, ulterior aderând la AUR și developând originile sale colaboraționiste.

În campania prezidențială din luna mai, atât în primul tur, cât și în al doilea, deputatul AUR Valeriu Munteanu a tirajat la greu narațiuni rusești, falsuri propagandistice, minciuni anti-românești și anti-europene, scandând „suveranismul” belicos, lozincard. Consecințele comportamentului „aurist” sunt catastrofale, el fiind purtătorul și promotorul monstruoasei minciuni că în Republica Moldova s-au dau peste o sută de milioane de euro pentru a cumpăra voturile alegătorilor basarabeni în favoarea lui Nicușor Dan, el a lansat numeroase apeluri manipulatorii, stimulând confruntările și dezbinarea dintre electorii români de pe cele două maluri ale Prutului. După înfrângere, colaboraționiștii Rusiei imperiale au inițiat o petiție on-line pentru a alimenta ura între frați, cerând retragerea cetățeniei române basarabenilor ca pedeapsă că l-au respins categoric pe candidatul Simion.

În aceste condiții, Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ” declară:

1. Învrăjbirea și deteriorarea relațiilor dintre românii din stânga și dreapta Prutului sunt parte din strategia și comportamentului ostil al colaboraționiștilor Rusiei imperiale, în primul rând al partidului AUR și a  mass-media „aurită”;

2. Deputatul Valeriu Munteanu, oricât ar abuza de baștina sa, el nu are nici un drept moral să reprezintă românii din stânga Prutului ci, dimpotrivă, își permite mojicește să facă de rușine Basarabia românească;

3. Întreaga biografie politică a lui Valeriu Munteanu demonstrează cu prisosință că dânsul, unul dintre groparii unionismului în Basarabia, nu poate reprezenta Parlamentul de la București în relațiile cu Chișinăul, mai ales ca președinte al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova.

Astfel, Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ” cere demiterea deputatului AUR Valeriu Munteanu din funcția de președinte al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova.

Dacă nu se va da curs acestei solicitări, deputatul AUR Valeriu Munteanu – un politician școlit la filosofia dughinistă că „locul României este în lumea rusă”, un populist plin de resentimente față de Basarabia și neamul românesc – își va continua activitatea subversivă menită să semene neîncredere și discordie între instituțiile de stat din România și Republica Moldova, să manipuleze opinia publică cu falsuri „aurite”, să tensioneze situația în spațiul românesc, să creeze haos și anarhie, să cultive ura și vrajba între românii de pe cele două maluri ale Prutului. Doar atingând obiectivele enumerate, AUR își poate îndeplini scopul pentru care a fost creat – să împingă România în lumea rusă. 

Tăcerea Parlamentului României sau păstrarea deputatului Valeriu Munteanu în fruntea Comisiei comune ar fi în afară de miopie și iresponsabilitate, o dovadă în plus cât de adânc au penetrat serviciile rusești în instituțiile de bază ale statului român.  

(Valentin Dolganiuc, votant al Declarației de Independență față de imperiul rusesc, ex. viceprim-ministru)