Un dialog al surzilor

Sunt amuzante discuțiile publice despre reforme instituționale în România, este un dialog al surzilor în care toată lumea se ferește de realitate. Esența problemei este că discuția se poartă în baza normelor în vigoare, ca și cum aparatul funcționăresc s-ar supune acestor norme. Chestia asta – aplicarea normelor și metodologiilor publicate în Monitorul Oficial – ține pur și simplu de domeniul fanteziei, nu are legătură cu realitatea.

În realitate avem o piramidă neo-feudală, relațiile în cadrul instituțiilor se bazează pe un sistem vasalic, paralel cu normele din Monitorul Oficial (și foarte mult nepotism). Dacă iei ROI-ul și ROF-ul unei instituții nu ai nici o șansă să înțelegi cum funcționează ea, sistemul ierarhiei reale este în altă parte, trebuie să afli relațiile de rudenie și de vasalitate din cadrul instituției ca să vezi adevăratul mecanism. Nu mai intrăm în discuția dacă instituția încearcă măcar să-și atingă obiectivele înscrise în norme, aici iar riscăm să călcăm în domeniul fantasticului.

Și aici se regăsește sursa umorului, în discrepanța dintre realitate (neo-feudalism, piramidă vasalică) și discuția publică (norme și regulamente, stat de drept). Bătălia reală nu este pentru eficientizare, ci pentru schimbări în cadrul piramidei feudale, îndepărtarea unor clanuri de la resurse în favoarea altor clanuri. Nimeni nu atacă esența problemei – neo-feudalismul – pentru că scopul clasei politice este tocmai conservarea piramidei vasalice, agitația este produsă de ridicarea/ căderea/ înlocuirea unor clanuri cu altele.