Despotism retoric, arme nucleare și puțină istorie

Ne bântuie de ceva vreme „umbrela nucleară a Franței”. Nu știm exact ce înseamnă asta, impresia e că avem de-a face cu ceva gustos, ceva ce ar trebui să ne dorim cu tot dinadinsul. Dar dacă în loc să zicem „umbrela nucleară a Franței” zicem „pe teritoriul României vor fi instalate arme nucleare franceze”? Se schimbă puțin perspectiva, vedem altfel lucrurile?

Care ar fi implicațiile instalării unor arme nucleare ale unui alt stat pe teritoriul României? Aici e simplu: respectivele instalații devin ținte pentru orice alt stat cu arme nucleare în eventualitatea unui război. Când încep băieții mari să-și dea în cap unul altuia cu rachete nucleare printre altele încearcă și să elimine posibilitatea ca ălălaltu să tragă, adică te uiți pe unde are adversarul rachetele amplasate și bang! i-o tragi acolo. Asta ca să ne fie clar cam ce implică „umbrela nucleară a Franței”.

La nivel practic nu cred că pentru România chestia asta are vreun efect la modul real. Diferențele dintre capacitățile nucleare ale Rusiei față de cele ale Europei sunt atât de mari, încât în eventualitatea unui război nuclear peninsula europeană va cam dispărea, posibil să dispară inclusiv ca formă geografică. Adică dacă Franța va amplasa 10-15-20 de rachete nucleare în România nimeni nu crede la modul serios că asta îi va speria pe ruși. Pe de altă parte, în cazul unui Holocaust nuclear european România este ștearsă de pe hartă indiferent dacă are sau nu arme nucleare franceze pe teritoriul său, indiferent dacă este sau nu țintă directă pentru rachetele nucleare rusești. Asta la nivel ipotetic, la nivel practic și real scutul anti-rachetă de la Deveselu face muuult mai multe parale decât „umbrela nucleară franceză”, în cazul în care va funcționa.

Astfel că discuția despre „umbrela nucleară franceză” în realitate nu este despre protecția României. Jocul de gleznă aici este despre manifestarea influenței Parisului în cadrul UE, li se încordează francezilor racheta, știți că după Brexit singura putere nucleară a UE a rămas Franța. (Bine, mai sunt prin zone niște rachete nucleare ale americanilor prin Germania, Olanda, Italia și Turcia, parcă.) Deci vorbim de o chestie politică, prestigiu, influență, mesajul e ceva de genul „cocoșul galic e mai cocoș decât acvila americană!”, re-aranjarea NATO, noua arhitectură de securitate europeană, chestii.

Al doilea aspect al discuției este unul pur local: se înfoaie arpagicul în valahi, care e mai pro-occidental, care e mai anti-rus decât vecinul de rețea socială. E o reiterare a discuției „de-a dacii și romanii”, ăia care țin cu romanii sunt buni, ăia care țin cu dacii sunt răi. Cine vrea „umbrelă nucleară franceză” e băiat gigea, cine nu vrea „umbrelă nucleară franceză” e caca-câh. Dacă rămânem la nivelul ăsta de broască holbată la bordură, mult mai utilă s-ar dovedi doctrina Băsescu: mergem direct la licuriciul cel mare, că are racheta mai vârtoasă, n-are rost să ne încurcăm cu licurici de talie medie cu racheta mică.

Așa, și puțină istorie. Pe la începutul lui 1989 Ceaușescu a simțit nevoia să spună ceva de genul „România poate produce arme nucleare, dar nu o va face”. În presa occidentală declarația asta s-a transformat în „România are arme nucleare”. Rapid i s-a cusut lui Ceaușescu un dosar care cuprindea elementele cheie: dictator, face epurare etnică în Transilvania, deține arme nucleare (unii au dat cu plus: și chimice!), are intenții agresive față de vecini (Ungaria în mod demonstrativ a anunțat că mută trupele de la granița cu dușmanul capitalist la granița cu dictatorul nuclear și dement). Mai știți dosarul lui Saddam? Încadrare juridică a faptei conform Cartei ONU. După 1989 a durat destul de multă vreme în spatele ușilor închise să fie lămurită povestea asta, până la urmă s-a lămurit toată lumea care contează că România nu a avut de fapt niciodată capacitatea de a produce arme nucleare, cel mult „bombe murdare”, d-alea mânjite cu reziduuri radioctive, dar asta o poate face orice stat care are o centrală nucleară. Pe scurt: e indicat să conectezi creierul când simți nevoia să vorbești despre arme nucleare. Despre dezbaterile publice de prin alte țări când a venit vorba de amplasarea de arme nucleare pe teritoriul lor rămâne să vorbim cu altă ocazie.