Campania anti-BOR

Campania anti-BOR este un bumerang, adică de așteptat cumva: pentru că unii clerici au folosit TikTok-ul și altele în favoarea candidaților de aurită memorie, acum le vine rândul să încaseze la rândul lor. Numai că nu primesc ei, de fapt, criticile, ci, prin critica focusată pe persoana și slujirea Patriarhului Daniel, întreaga Biserică, mistic și instituțional vorbind. 

Văd acum pe diverse rețele o campanie făcută cu zisa inteligență artificială care atacă bezmetic totul: de la Catedrala nouă (aștept și eu să văd dacă mozaicul interior salvează estetico-simbolic exteriorul), oricum construită într-o proporție deloc neglijabilă din donațiile personale ale credincioșilor din țară și din diaspora, la "Biserica afacere", de parcă Vaticanul sau alte centre religioase din toată lumea, inclusiv necreștine, nu au inclusiv o bază materială, nu doar spirituală, de la lipsa de comunicare (sper la rândul meu să reintre într-o minimă normalitate), cu toate că autorii campaniei cred că nu urmăresc producțiile media ale Trustului Basilica, la acuzațiile aduse în general clerului, monahismului, pelerinajelor, Sfintelor Moaște, recentelor canonizări etc.

Om liber interior cum sunt, format la școala lui Țuțea și a Mitropolitului Bartolomeu, am atras și eu atenția asupra unor metehne, dar am făcut-o în cunoștință de cauză, propunând mereu soluții. "Critica pură", pseudo-kantian vorbind, nu ajută nimănui, mai ales dacă ești angajat existențial în faptul credinței. De-a lungul deceniilor, am atras în consecință atenția asupra amatorismului, însăilărilor, proceselor de intenție, falselor dovezi și în general lipsei reale de profesionalism în abordarea critică, turbată pe alocuri, la adresa Bisericii noastre. Majoritatea copleșitoare a celor care își dau cu părerea despre BOR o fac plecând de la o reducție impracticabilă a acesteia la o instituție. 

Or, Biserica, trup divino-uman, este cu mult mai mult decât atâta. Credința nu se epuizează într-un antet și o ștampilă, oricâte efecte ar avea acestea. Pentru a afla și înțelege însă acest lucru, aparent banal, trebuie să mergi, fie și din curiozitate de jurnalist sau de sociolog sau de antropolog, la slujbe, să te uiți la centrele sociale de pe lângă episcopii, mânăstiri și parohii, să stai cu oamenii la un pahar de colivă, să te minunezi cu câte probleme poate fi confruntat un preot, câte crize sufletești are de oblojit, câte căsătorii a salvat și câtor semeni le-a fost uneori singurul însoțitor pe ultimul drum pământesc. 

Criticile din exterior, repet: cele superficiale și trase de păr, nu fac altceva decât să îi confirme pe unii în afectul lor, oricum existent, anti-eclezial. Pe cei care trăiesc nemijlocit viața bisericească, toate astea nu-i afectează. Problema: căutătorii de sens, mai ales tinerii, pot fi clătinați în curiozitatea și nevoia lor, prelungind timpul în care ajung la destinație, așa cum, dacă sunt critici oneste, ele ar trebui luate în serios de Biserică, nu aruncate în coșul de gunoi pe care stă scris "lumea este rea, însă noi suntem buni, chiar perfecți". 

Doxa!