La începutul unei săptămâni cruciale

La începutul unei săptămâni cruciale, mai precis: în cea de-a doua zi a ei, fiindcă săptămâna începe Duminica, am o singură întrebare: unde este și ce face Președintele Dan? Întrebarea este formulată cu un nod în gât, cum se înțelege de la sine.

La ONU nu este, alături de alți șefi de state și de guverne, că tot se împlinesc 80 de ani de la înființarea organismului internațional. În medierea dintre instituțiile statului, concret: dintre administrația locală și cea centrală sau dintre executiv și justiție, iarăși nu. La Chișinău, alături de lideri europeni precum cancelarul german, președintele francez sau prim ministrul britanic, absent. Pe tema apropierii, dacă și în ce condiții, de China, tăcere. Despre drona rusească, apofatism poetic: "Azi o vedem, şi nu e!". Consilieri, lipsă. Comunicare, pe fugă și făcută după metode publicitare de gherilă pozitivă, gen plimbarea ursului în pădure.

Omenește, se poate cred înțelege că unde a fost entuziasm și nădejde se instalează și mai abitir dezamăgirea. Nu pentru că apucații suveraniști ar urca, se zice, în sondaje, ci pentru că, tocmai în comparație cu ei, așteptarea de la Nicușor Dan a fost un plus de raționalizare a actului de conducere, ieșirea din isterie și polarizare viscerală prin apelul la interesul, la binele comun. Iar el avea și are întreaga legitimitate pe care voturile noastre i-au dat-o: să spună răului pe nume, să sfideze inteligent, adică politic, pe baronii corupției transpartinice, să tragă semnalul de alarmă că alunecăm vertiginos și, nu în ultimul, ci mai ales în primul rând, să sprijine eforturile lui Bolojan.

Pentru moment, vorbele în doi peri, ca să nu spun că sunt frecvent de-a dreptul în dodii, tăcerile repetate și impresia - sper că este doar impresie! - lipsei de acțiune, traducere directă a lipsei de viziune, de orizont, toate acestea, până să ne înfurie, ne îngrijorează la maxim. Mai ales când, reiau termenul-cheie: rațional, adică nu misticoid georgist și nici populist ireal, privim la jocul Rusiei peste Prut, la testarea reacțiilor NATO, la personalul de la Casa Albă, la liderii europeni și, în general, la fragilitatea crescândă a fundamentelor culturii noastre societale euroatlantice din aria căreia, să nu uităm niciodată, facem genuin parte, fără complexe.

Evident, se pot anticipa evoluțiile negative: respingerea de către CCR a reformelor esențiale privind justiția, care altminteri rămâne un stat în stat, o statuie legată la ochi doar simbolic, demisia Guvernului, eventual alegerea unuia nou, dar de fapt a cuiva mai puțin determinat și mai flexibil, moluscă adică, decât Bolojan, încetinirea recuperării deficitului, fuga capitalului care oricum, înainte de ultimul tur, era cu o parte din bagaje la ușă, explozia inflației, alte drone, alte zboruri de curtoazie, de însoțire a avioanelor rusești de spionaj, plasarea Chișinăului acolo unde i-a fost cam tot timpul locul: pe pagina a doua a agendei noastre externe, aceeași diplomație inertă etc.

Mai departe, se pot fabrica inclusiv scenariile cu adevărat negre, catastrofale: după eventuala demisie a Guvernului - nedorită, în fapt, de nimeni cu scaun la cap, dar nu despre rațiune este aici vorba -, PSD are libertatea să facă un blat "tradițional" cu AUR și celelalte table, dând o guvernare ieșită din logica economică, fără soluții reale, fără nicio susținere serioasă din partea cancelariilor occidentale - iarăși o să înceapă unii cu "sclavia", "colonia" -, cu o justiție triumfătoare în vârful propriei sale injustiții și cu mai multe bagaje, ale celor sătui să trăiască într-o țară în care, de la Academie la Biserică și de la mediul de afaceri la sport, corupția și antiselecția sunt lege.

Ce poate face Președintele în oricare dintre aceste situații - menținerea cursului actualei guvernări, schimbarea acesteia sau, de ce nu, alegeri anticipate cu un rezultat anticipat - astfel încât nu să iasă el, ca figură, bine, ci pentru ca România să rămână măcar cu cea mai mare parte dintre câștigurile reale, vizibile, ale integrării în UE și aderării la NATO, în curând și în OCDE? Întâi: rezolvarea chestiunii conducerii serviciilor, dincolo de mârâielile de partid. Apoi: să vorbească frecvent și clar, dar nu doar la Antena 3, explicând, iarăși și iarăși, la ce folosește sacrificiul pe care îl plătim lună de lună, prin facturi, zilnic la pompă sau la casa de marcat din magazin.

Cele 45 de minute, metaforic vorbind, de la începutul examenului au trecut deja. Acum trebuie să treacă la rezolvarea, dar în echipă de data asta, a problemei scrise cu litere și cifre de o șchioapă pe tabla istoriei imediate.