Postul nu este obligatoriu (lămurire mereu necesară)

Postul nu este obligatoriu, ci recomandat, cum ne spune Domnul însuși, așa cum nu este inevitabil, inconturnabil, ci de folos. Nu este nici pricină de mândrie, dacă l-ai ținut, și nici de imensă rușine, dacă nu l-ai ținut. Nu este o tehnică exterioară, ci un exercițiu interior, discret, de stăpânire de sine și deschidere către alte orizonturi. Poate fi "camuflat" ca dietă, dar numai cei slabi oricum de înger, cum se spune, cred că ar fi o soluție unică și sigură pentru talie. Are beneficii, fără doar și poate, inclusiv fizice, dar asta contează la fel de mult, incomensurabil, precum culoarea cepei din ciorbă. În consecință, nu este o miză de jucat în grup și nici premiu sau criteriu. Cine postește mai mult și mai aspru nu devine automat mai virtuos sau mai uman. Frecvent, dimpotrivă. Acreala, aciditatea postului nemetabolizat trupește și sufletește duce la gastrită canonică, insuportabilă. Desigur, nici neținerea lui ostentativă, cu țâfnă, cu mândrie, nu este mare lucru. Niciun mâncător consacrat de carne nu câștigă înțelepciunea lumească, secularizată adică, ci doar grăbește guta. Una peste alta, începutul Postului nu trebuie să ne agite inutil, ci doar să ne ritmeze calendarul propriu, să ne dea o încurajare în plus, să ne actualizeze întrebări și, după puterea de recepție a fiecăruia, să ne îndemne la rugăciune. Fără să preiau prea mult din cazuistica iezuită, deja intenția de a posti este parte a lui, așa cum promisiunea este parte a împlinirii.

Doxa!