Răspuns colegului meu Mircea Ciobanu

Dragă Mircea,

1.Mă văd obligat să-ți spun că despre oamenii valoroși de cultură din Basarabia am scris, mulți dintre cei din lista ta, (nu am numărat niciodată, dar probabil) sute de medalioane, portrete, interviuri, tablete, reportaje; am găzduit și găzduiesc de trei decenii pagini întregi dedicate patrimoniului cultural în publicația periodică NATURA, în presa din R. Moldova și România. Fără a bate în tobe, am editat în română–engleză, mai ales pentru străinătate, trei cărți-albume despre patrimoniul Basarabiei; am ținut pe coperta (verso) prestigioasei reviste „România pitorească” un serial despre valorile noastre timp de 12–15 ani; am publicat în săptămânalul cu cel mai mare tiraj din Țară – „Formula AS” – pagini întregi despre drama și oamenii Basarabiei (vezi, de exemplu, interviul cu Pavel Bălan din lista pe care ai afișat-o). Încerc să-ți răspund cât mai colegial și nu-mi permit să te suspectez că ai face critică literară la cărțile necitite, după cum nu ar fi fost cazul să-mi vorbești despre ce înseamnă cultură și oamenii pe care eu îi consider parte din viața mea.

2. Îmi iubesc profesia, fără să epatez sau să-mi afișez ostentativ diplomele, titlurile, premiile și distincțiile din R. Moldova și România. Am supraviețuit într-o breaslă lipsită de apărare, nu alergând de la un stăpân la altul, ci respectând un principiu fundamental: „Respectă adevărul, nu falsurile frumos ambalate; discută problema, nu autorul!”. În loc de o dezbatere civilizată, nu vezi în ce bâlci s-a transformat un subiect care frământă întreaga societate și care se cere a fi demonopolizat și îmbunătățit considerabil (strigătele de disperare ale lui Anatol Rurac, și nu numai ale lui, ar merita să le auziți).

3. Am lucrat ani de zile în aceeași redacție, la „Literatura și Arta”, cu Rodica Iuncu, un mare și rar om de cultură. Ea vede, dincolo de Uniunile de creație, întregul domeniu al culturii naționale. Dânsa, ca persoană dezinteresată, aflată în afara „conflictului de interese”, a formulat, într-un articol de atitudine, opinii rezonabile. Sunt convins că există suficienți oameni de cultură, din afara listei, care ar putea participa constructiv la soluționarea problemei. (Sugestie: recitește pachetul de legi despre tot ce înseamnă „conflictul de interese”, care, indirect, cuprinde și Uniunile de creație.)

4. În iunie sau iulie 1990, de la microfonul primului Parlament, am cerut abolirea cenzurii sovietice („GlavLit”). O făceam din viziunea mea asupra lumii libere și democratice. La sigur, atunci nu credeam că dreptul fiecărui om de a-și exprima opiniile, ideile și informațiile fără teama de represalii, cenzură sau sancțiuni legale va fi adeseori abuzat și transformat în bâlci sau atacuri la persoană. Dragă Mircea, polemica civilizată e o confruntare de opinii și idei. Uneori, e mai important să-ți auzi adversarii. Când am pornit să citesc reproșul tău, care începea cu: „Voi când o să vă dezobișnuiți să vorbiți ca de la tribună, cu discursuri patriotard-demagogice?”, mi-am amintit cum ceream în Parlament abolirea cenzurii în 1990, fără să fi avut presimțirea că ea va fi vie și peste 36 de ani. Iar când ai ordonat: „Vrei să polemizăm – hai să polemizăm!”, am văzut masa lungă, foarte lungă, într-o cameră pustie și luxoasă, în care Putin „discuta” cu Macron (o vezi pe YouTube: primăvara anului 2022).

Cam așa arată invitația ta la o polemică cu dușmanii imaginari. Dacă ți-ai propus să îndrepți un lucru strâmb, înainte de a invita oamenii la o discuție importantă, aruncă pistolul de pe masă la coșul de gunoi, ascultă toată lumea din domeniul culturii și nu te teme să aduci argumente convingătoare întregii societăți, care își cunoaște talentele autentice și își respectă valorile culturale.

Cu neîmbătrânitul meu respect față de tine și munca ta,

Alecu Reniță