Reîntregirea neamului românesc de pe ambele maluri ale Prutului este inevitabilă!

Cele mai înălțătoare clipe le-am trăit în anii de Renaștere și Eliberare Națională. Știam că în afară de „un șirag de pietre rare”, se află „în adâncuri înfundată” și o altă comoară – sufletul frumos al românilor basarabeni, care arareori apare în văzul lumii.

Dincolo de acel fatum păgubos de a te resemna și a trăi „supt vremi” sau a te târî prin viață „cu capul plecat”, găsim în fiecare veac un nucleu de români care, în felul lor, au luptat pentru a păstra duhul sfânt al libertății și unității naționale. Ce altceva urmăreau Ioan Vodă cel Cumplit sau Mihai Viteazul, pașoptiștii sau suita de unioniști în frunte cu Alexandru Ioan Cuza, „Școala Ardelenească” sau „Junimea”, Mihai Eminescu sau Bogdan Petriceicu Hasdeu, „Sfatul Țării” de la Chișinău sau grupul de cărturari din „Congresul General” de la Cernăuți?

Când am descoperit marile personalități basarabene de la începutul secolul XX, scrierile lui Zamfir Arbore și Alexe Mateevici, Ion Pelivan și Pan Halippa, Constantin Stere și Ion Buzdugan, Paul Gore și Ștefan Ciobanu, am trăit durerea și revolta că „eliberatorii” i-au lăsat pe milioane de confrați în beznă, lipsindu-i de dreptul de a cunoaște adevărul, aspirațiile și lupta bunicilor și părinților pentru libertate și unitate românească. Evoc înaintașii și faptele lor însuflețitoare de la început de veac pentru că atunci când săptămânalul „Literatura și Arta” a răscolit în anii 1986-1989 mulțimile adormite, lansând campania națională „Limbă-Alfabet”, așteptam cu speranță să reînvie, să renască sufletul frumos al basarabenilor, cum se întâmplase la 1917-1918. Nu am greșit. Oricine studiază onest se poate convinge că procesele de emancipare națională din Basarabia, de la începutul și sfârșitul secolului XX, au similitudini și urmează, în mare măsură, o traiectorie comună. Diferența de bază o reprezintă votul de Unire din 27 martie 1918, care nu a mai avut loc după votul de Independență din 27 august 1991, fiindcă Rusia a anticipat și a declanșat războiul împotriva Republicii Moldova. Dezbaterile, polemicile și confruntările din interiorul Primului Parlament, dar și cele din centrul Chișinăului, orientau mișcarea populară spre scoaterea frontierei artificiale de pe Prut și reîntregirea poporului român. Războiul Rusiei împotriva noastră a stopat procesul firesc de unificare.

Astăzi, în condiții de libertate, refuzul ostentativ de a vorbi limba maternă — limba română — nu mai este prostie, fală provincială sau aroganță, ci degradare morală, primitivism de grotă și șovinism imperial. Să respingi de bunăvoie ceea ce ocupația ruso-sovietică a încercat să ne smulgă cu forța înseamnă să porți astăzi, de bunăvoie, lanțurile de ieri.

Vă place sau nu, dar procesele inițiate de Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională din perioada 1985-1992 pot fi temperate provizoriu, dar niciodată oprite. Reîntregirea neamului românesc de pe ambele maluri ale Prutului este inevitabilă!

Vorbiți corect limba română în fiecare zi, fiindcă EA reprezintă suflul viu al națiunii române și ne ține împreună de secole! Și ne va ține de-a pururea!