DOCUMENT EXCLUSIV Caracatița lui Grindeanu PSD-izează ANCOM pe datorie!


DOCUMENT EXCLUSIV Caracatița lui Grindeanu PSD-izează ANCOM pe datorie!

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), noua moșie a fostului premier PSD, Sorin Grindeanu, în baza Deciziei de Reorganizare nr. 649/18.06.2019 scoate la concurs 32 noi posturi de conducere, respectiv de execuție, din totalul unui număr de 74 de posturi stabilite prin Decizia sus menționată.

De ce numai 32 din cele 74 de posturi?

Pentru că atâta poate ,,duce” bugetul pentru anul 2018 al ANCOM, în ceea ce privește salariile personalului Autorității, astfel că președintele ,,minune" Grindeanu, lasă pentru bugetul anului 2020, cu care va fi obligat să se prezinte în Comisia IT&C a Camerei Deputaților, finanțarea restului de 74-32 = 42 posturi nou înființate prin prevederile ,,revoluționarei”, dar în același timp păguboasei, din punct de vedere al cheltuirii banului publc, Decizii de Reorganizare nr. 649/18.06.2019.

Noutatea absolută este că au început procedurile de angajare și ne permitem să avansăm, fără a avea stresul că greșim, câteva elemente:

1. PSD-izarea ANCOM nu este un act, este un proces care continuă nemijlocit, nestingherit și fără de păcat până la ,,victoria finală", vorba susținătorilor de peste timp ai bolșevicei Anei Pauker.

CITIȚI ȘI: EXCLUSIV Sinistra pesedizare a ANCOM. Cine sunt clienții politici răsplătiți de GRINDEANU-premierul OUG 13 cu funcții bănoase în cadrul instituției pe care o gestionează

2. Urmare a celor relatate în articolul ,,Sinistra PSD-izare a ANCOM”, vă supunem atenției câteva fapte demne de a fi înțelese în sensul disprețului total al oricărei bune conduite în ceea ce privește angajările pe bandă rulantă în ANCOM, în interes partinic, astfel:

@ Doamna IONESCU Elena Cristina, candidat unic pentru poziția de consilier de specialitate pe probleme de management al calității la compartimentul Consilieri de Specialitate din cadrul Secretariatului General al ANCOM: singurul candidat care a deținut pregătirea necesară, trecut de proba de ,,dosar", obține la proba scrisă un scor de 95 puncte din totalul celor 100 maxim posibile!!!! Ce se va întâmpla la proba de inteviu?

@ Doamna Alina DISLI, care a mai lucrat în ANCOM, în perioada ,,guvernărilor” PSD și apoi, din diverse motive asupra cărora nu dorim să ne pronunțăm, a fost nevoită să părăsească instituția, revine în forță. Este readusă prin detașare în ANCOM, iar acum, după un concurs trucat în cadrul Autorității, redevine EXPERT la Serviciul Comunicare, Direcția Relații Publice din cadrul Secretariatului General, condus de nu mai puțin competenta eminență cenușie a președintelui ANCOM, doamna Laura Zgonea, soția fostului șef al Camerei Deputaților , PSD-istul Valeriu Zgonea!

În acest caz, se impune o întrebare cât se poate de legitimă: este respectat sau nu principiul angăjarilor pe baza competenței în instituțiile de stat?

@ Doamna Alina DISLI ne-a furnizat o mare ,,surpriză”: a obținut 85,00 puncte din 100 maxim posibile la proba scrisă a concursului, iar la proba interviului a obținut un scor de 87,330, tot din 100 de puncte maxim posibile, surclasându-și contracandidații, care, din start, nu aveau nicio șansă de reușită – din simplul motiv că au avut nenorocul, și nu numai, de a candida împotriva doamnei DISLI, recomandată de toate structurile, actuale și mai trecute un pic, ale PSD.

@ Ce mai urmează? Vom reveni cu detalii cel puțin intrigante, dar ne permitem să avansăm încă o temă:

Domnișoara OPREA Alina Daniela, la prima vedere, nu ne spune nimic, ca nume, cel puțin, dar, la o analiză mai de detaliu, putem constata că este unica fiică a domnului OPREA Constantin, fost șef, până acum aproape două luni, al Oficiului Județean Ialomița, fieful fostului președinte al ANCOM, extrem de longeviv și, în egală măsură, extrem de nociv, Cătălin Marinescu.

Ca prin minune, dl. Oprea Constantin renunță, în urma cu două luni, la poziția de șef oficiu județean Ialomița, iar în locul lui este numit, tot ca prin minune, dl. Valentin BĂCANU, fost Director Administrativ și Achiziții în sediul central al ANCOM, loc în care a fost parașutat tot din Slobozia, după ce, în urma mai multor scandaluri cu iz penal, a părăsit funcția de viceprimar al municipiului Slobozia.

Ce să vezi? Dl. Oprea Constantin renunță la funcția de șef oficiu județean în favoarea ”răspopitului” Băcanu, în schimbul promisiunii că fata domniei sale va fi angajată la ANCOM, în cel mai scurt timp, pe o poziție adecvată pregatirii ei mirifice de specialitate, lucru pe care, cu toată ardoarea, îl dorim, dar îl și anticipăm, bazat pe câteva elemente circumstanțiale, printre care amintim: dra. Oprea Alina Daniela participă la concursurile ANCOM pentru mai multe posturi, cum ar fi asistent manager la Direcția Administrativă, la Direcția Regională Muntenia, apoi la Direcția Relații Internaționale etc.

Întrebare de 100 de puncte: cine credeți că este artizanul acestei frumoase telenovele, din păcate pe bani publici? Cel puțin, dacă nu mai mult, în ceea ce privește speța drei Oprea, sau poate chiar și a drei Flutur, din ,,aria de competență” a ultimei reoganizări din iunie 2019 a ANCOM?

Dageac Raluca, angajată cu valul din martie ca expert la Serviciul Administrativ, acum își aduce soțul pe postul de șofer. Și dna Modan Gabriela, fostă d-șoara Stănescu, participă la un concurs de angajare. Oare va reuși?!

Plus o ”conservă” de-a lui Cristin Popa: Nițu Cristian, 61 de ani, fost director general al Societății Naționale de Radiocomunicații.

Consultați documentele AICI, AICIAICI și AICI 

(Sursa foto: Inquam foto)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.