Abjecție incomensurabilă: Consilier județean care îi jignește pe cei care NU dau șpagă medicilor: "Bă, meltene! Bă, tu jeg al societății!"

Consilierul județean din Brăila, membru al PND, Cătălin Iordache, a scris un mesaj halucinant prin care apără actul de a da șpagă medicilor.

Consilierul județean a adresat o serie de invective pacienților care nu vor să dea șpagă și le-a transmis că fără a da plicul cu bani către medici ar fi ajuns să fie tratați de veterinari. 

"Bă, meltene, care eşti meltean anti-medic şi anti-plic trebuie să ştii ceva: Bă, fără plic, până la ora asta ajungeaţi să fiţi trataţi de medici veterinari. Bă, tu jeg al societăţii care ai făcut tu 10 clase la seral, cel mult 12 clase, nu ai fi dispus să munceşti pe salariul unui medic rezident, pentru că tu, meltene, nu te-ai descurca. Şi atunci de ce crezi tu că unul care a făcut 12 clase la zi, 6 ani de facultate şi cinci ani de rezidenţiat şi care trebuie să înveţe până o mierleşte se va descurca? Bă, meltene, tu crezi că unul ca ăsta se va împăca la gândul că e răsplătit mai prost decât tine, care tai frunze la câini?”, a scris Cătălin Iordache pe infobraila.ro.