Bătrânul bolșevic Ion Iliescu se dă de ceasul morții. Desființarea așa-zisului Institut al Revoluției Române, "o porcărie inadmisibilă"

Fostul apartcik comunist, Ion Iliescu, s-a arătat revoltat după desființarea Institutului Revoluției Române, catalogând decizia Guvernului drept ”o porcărie inadmisibilă”. Existența Institutului Revoluției Române prezidat de un fost comunist, ce poza ulterior în mod fals în disident, cercetat pe deasupra în dosarul Revoluției reprezenta o adevărată jignire la adresa memoriei victimelor Revoluției din decembrie 1989.

„Nu am auzit de așa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluției Române, renunțăm la Revoluția Româna, la studierea ei…Nu înțeleg, nu știu, nu am aflat încă această știre. Mi se pare o porcărie indamisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluția și nu-nțeleg și-i interesează, asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformre pe care a cunoscut-o țara în ultimii 30 de ani de zile. Cum să renunți la așa ceva? Unde în lume se întâmplă așa ceva? N-am aflat încă această știre, mă surprinde și nu-nțeleg motivația ei”, a afirmat cu ipocrizia-i caracteristică Ion Iliescu, într-o declarație pentru Mediafax.

Amintim că așa-zisul Institut al Revoluției Române s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis organizarea unui concert în 22 decembrie, gest calificat de mai multe organizații civice drept o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluției din 1989 și urmașilor acestora. Ulterior, Grupul pentru Dialog Social a cerut desființarea imediată a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.