Carmen Dan ar fi putut fi lângă Dragnea în pușcărie, dar dosarul a fost clasat. Ministrul de Interne e acuzat că a mușamalizat delapidarea unor sume destinate persoanelor cu handicap

Ministrul de Interne, Carmen Dan, putea avea soarta pușcăriașului Liviu Dragnea, dar unul din dosarele ce o vizau a fost clasat. Este vorba despre un dosar în cadrul căruia erau vizate următoarele infracțiuni: săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, informează jurnalista Carmen Dumitrescu pe Liber în Teleorman

Cei ce riscau să intre la pușcărie erau Carmen Dan, care la acea vreme era prefect al județului Teleorman la data comiterii faptelor, și primarul orașului Turnu Măgurele, Dănuț Cuclea. 

Cum Liviu Dragnea a furat de la copii, este interesant să aflăm și cazul lui Carmen Dan care, potrivit dosarului, ar fi acoperit o delapidare din banii cuveniți unor persoane cu handicap.

Mai multe persoane cu handicap și asistenți personali s-au trezit că banii pe care ar fi fost legal să-i încaseze într-o anumită perioadă fuseseră deja ridicați. Nici acum nu s-a lămurit unde au ajuns banii în cauză și în ce fel au cooperat autoritățile statului pentru a acoperi această poveste sordidă, specifică cumva județului Teleorman. 

Două femei din Turnu Măgurele, în calitate de asistenți personali ai unor persoane cu handicap, plătite de Primăria Turnu Măgurele, au semnalat săvârșirea unei infracțiuni de delapidare, fals și uz de fals de către angajați ai Primăriei Turnu Măgurele, ele declarând că nu au intrat niciodată în posesia unor sume de bani care li se cuveneau prin lege, în decursul a trei ani, respectiv indemnizații de concediu și indemnizații pentru persoanele cu handicap pe care le aveau în îngrijire.

CITIȚI AICI MATERIALUL INTEGRAL, CONSLULTAȚI DOCUMENTAȚIA DOSARULUI, CÂT ȘI RELATAREA UNEIA DINTRE VICTIMELE DELAPIDĂRII