Cristi Danileț o ia la întrebări pe judecătoarea Dana Gîrbovan: 12 controverse care gravitează în jurul propunerii PSD de ministru al Justiției


Cristi Danileț o ia la întrebări pe judecătoarea Dana Gîrbovan: 12 controverse care gravitează în jurul propunerii PSD de ministru al Justiției

Judecătorul Cristi Danileț îi pune o serie de întrebări Danei Gîrbovan, propunerea PSD de ministru al Justiției. Prin acest demers, magistratul vrea să puncteze cât de controversată este Dana Gîrbovan dintr-o multitudine de perspective, inclusiv cea a faptului că sunt numeroase indicii care denotă că e aservită PSD. 

Redăm mesajul magistratului Cristi Danileț:

"Pun niște întrebări la care tot eu răspund:
- dacă nu ai condus o instituție sau măcar un departament al unei instituții în viața ta, cum ai putea conduce un minister?
- dacă ai dat examen din dreptul familiei și rezolvi litigii de muncă, cum ai putea să conduci lupta împotriva corupției și traficului de persoane?
- dacă de două ori colegii magistrați te-au respins când ai candidat ca membru CSM, cum poți să mai spui că reprezinți interesele magistraților?
- când mai ai 7 ani până să îți închei oficial cariera de magistrat, oare cum poți sa dai cu piciorul la asta pentru un post politic de cel mult 1 an?
- când tu urmărești ocuparea unui post politic în stat, cum poți să conduci timp de ani de zile o asociație de magistrați care are în statut prevederi vizând separarea de politic?
- când tu refuzi să spui câți membri are ONG-ul din care faci parte, cum ai putea să conduci un minister care va trebuie să fie exemplu de respectare a legii informațiilor publice și a celei privind transparența decizională?
- când afirmi că magistrații ar putea fi acoperiți și că declarațiile lor anuale și autentice sunt insuficiente, reproșand membrilor CSM ca nu dezvăluie informații clasificate, cum ai putea face parte din CSAT unde se folosesc doar asemenea informații?
- când ai criticat organisme europene și ai negat caracterul obligatoriu al angajamentelor internationale, cum vei putea da ochii cu experții europeni și să pui în aplicare conținutul MCV?
- când o televiziune e patronata de un condamnat penal care duce o cruciadă antimagistrati și antijustitie, cum poți apărea acolo și acceptă sa fii susținută de acel trust?
- când ai susținut legi antijustitie, împotriva avizului negativ al CSM și a opiniei a 4000 de magistrați asumata individual plus a 500 de adunări generale ale instantelor și parchetelor, cum ai putea (cel puțin) să prezervi reforma justiției?
- când primești telefoane de la oameni politici din conducerea statului și negociezi funcții, cum mai poți să pretinzi ca ești magistrat independent?
- când ți se oferă un post politic în ședința de partid, cum poți să crezi că vei avea independență ca ministru?
Însă accept că trăim în țară tuturor posibilităților, așa că răspund tot eu: "Pentru că pot!", spune magistratul. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.