EXCLUSIV Grupaj FOTO: Zidul execuțiilor din Valea Piersicilor, kilometrul 0 al genocidului comunist. Aici au fost ASASINAȚI în masă cei mai frumoși martiri ai României. Misterul celor 4 peri împovărați de roade

Podul.ro vă prezintă, în exclusivitate absolută, un amplu grupaj foto realizat chiar în perimetrul zidului execuțiilor din așa-numita Vale a Piersicilor, care, în realitate, este o vastă groapă comună și un veritabil kilometru 0 al genocidului comunist.

Facem mențiunea că această coborâre a Podul.ro în Valea Piersicilor n-ar fi fost posibilă fără sprijinul comisarului Cristian Micu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului București-Jilava, căruia îi mulțumim pentru disponibilitatea și amabilitatea de care a dat dovadă, dar și pentru cumplit de fascinantul itinerariu pe care ni l-a oferit, timp de câteva ore, în incinta Fortului 13 Jilava și în zonele aferente. Cristian Micu e și un bun cunoscător al represiunii comuniste, lui datorându-se faptul că, de câțiva ani, presa (cam dezinteresată, de altfel) are acces în Valea Piersicilor dar și în alte zone mai puțin cunoscute ale Fortului 13.  


CITEȘTE și EXCLUSIV Grupaj FOTO: ”Casimca”, abatorul secret săpat în zidul Fortului 13 Jilava. Aici au fost exterminați în chinuri o parte dintre cei mai incomozi martori ai abominabilului Experiment Pitești. Incursiune în măruntaiele întunericului

La mai bine de trei decenii după baia de sânge din decembrie ꞌ89, Valea Piersicilor rămâne o zonă total necunoscută, un spațiu al misterelor și al întrebărilor bântuitoare, incomode prin excelență, și asta nu doar pentru publicul larg – care nu are nici cea mai vagă ideea că aici s-a murit în masă pentru demnitate, libertate și țară, pământul fiind irigat la propriu cu sângele celor mai frumoși martiri anticomuniști –, dar și pentru istorici și cercetători, având în vedere că zona are o însemnătate majoră, reprezentând un vast sit arheologic încă neexplorat de nimeni, niciodată.

Zidul

În fundul Văii Piersicilor, la capătul unei poteci ce șerpuiește (aproximativ 150 metri) printre bălării și grajduri în paragină, mascat de saivane construite, în mod premeditat, chiar peste mormintele eroilor rezistenței anticomuniste, așteaptă, parcă încercând să se sustragă privirii, zidul nimicirii și al demnității noastre. Puțini (și mai degrabă accidental) sunt cei care l-au văzut după ꞌ89.

CITEȘTE și Cum își DRESA Securitatea CRIMINALII în masă. Paricidul Franț Țandără, torționarul profanator de cadavre

În urma torturilor și a proceselor-mascaradă, aici au fost asasinați minunații partizani ai lui Gavrilă Ogoranu (inamicul public numărul 1 al Securității), în noiembrie 1957, luptătorii lui Toma Arnăuțoiu (iulie 1959), colonelul Gheorghe Arsenescu (1962), partizanii din grupările Dumitru Apostol, Arnota și Adrian Mihuțiu. Tot aici și-au găsit sfârșitul luptătorii conduși de Dumitru Totir (rezistența din nordul Olteniei), partizanii din gruparea Ciucaș, dar și mulți, mulți alți exponenți ai rezistenței anticomuniste. Acestora li se adaugă, inevitabil, numeroși opozanți asasinați fără nici cea mai mică formă ”legală”, fără înscrisuri și certificat de deces, oameni a căror memorie va fi fost pierdută pentru totdeauna.

La acest zid s-au rostit rugăciuni în gând, sau sfidător, în gura mare, s-a strigat ”Trăiască România!” – nu puțini au fost cei care le-au spus comuniștilor, în față, privindu-i în ochi pentru ultima oară, că sunt criminali, lichele și trădători de țară, sfidând cu demnitate și curaj rafalele plutoanelor de execuție.

Trupurile lor chinuite și sparte de gloanțe au fost îngropate în imediata proximitate a zidului, la locul faptei, cu scopul de a fi pierdute, distruse pentru totdeauna – stropite cu var și acoperite de grajduri, saivane, turme de oi și urină, multă urină. Așa au dispărut cei pe care am uitat să-i înțelegem și să-i apreciem la justa lor valoare. Mai nimeni nu i-a căutat, mai nimeni nu i-a vizitat și nimeni nu s-a bătut cu morile de vânt pentru a-i deshuma și pentru a li se oficia măcar o slujbă religioasă, de parcă ei s-ar face vinovați, în continuare, de acuzațiile scornite de Securitatea care i-a asasinat la ordinele partidului unic. Cum de este posibilă o astfel de barbarie la mai bine de 30 de ani de la Revoluție, cum?   

Așa cum puteți remarca în fotografii, o mare parte din zid este îngropată de un val de pământ, dar este evident pentru oricine că ”surparea” datează de dinainte de ꞌ89 și se înscrie în aceeași notă de acoperire a urmelor genocidului comunist. În aceste condiții, din zid este vizibilă doar partea superioară – nici măcar un metru –, restul, adică perimetrul cel mai expus în fața plutonului de execuție (2-3 metri), rămânând încă ascuns privirii, până la o excavare necesară, care sperăm să se întâmple într-un viitor apropiat.

Gloanțele

Chiar și așa, bucata de zid vizibilă este ciuruită de gloanțe, de la un capăt la altul – mai mult chiar, am identificat numeroase proiectile care au rămas înfipte în zid. De altfel, întregul val de pământ este plin de gloanțe, numeroase gloanțe și de diferite tipuri – covârșitoarea majoritate sunt de ”zebeu”, cea mai uzitată armă în anii ꞌ40 și ꞌ50, dar și de ”pemeu” sau de revolver, întrucât unele execuții se făceau sumar, cu un glonț în ceafă. De notat că glonțul de zebeu provoacă o găurică la intrarea în corp, dar pe unde iese, rupe.

Aceste gloanțe fie și-au ratat țintele (secerate de alte proiectile), fie au trecut prin trupurile celor mai frumoși martiri ai României – locul lor ar trebui să fie într-un memorial ridicat chiar aici, în această vale a plângerii și a demnității. Ne întrebăm câte gloanțe vor fi găsite în urma unei excavări, când arheologii ar da pământul prin sită și ar pregăti zona pentru organizarea unui memorial legitim și necesar.  

 Misterul celor patru peri

E bine de știut că, de fapt, în Valea Piersicilor nu cresc piersici. Nimeni nu își amintește să fi fost piersici vreodată aici, această titulatură (la rându-i neoficială) rămânând învăluită în mister. Însă pe valul de pământ care acoperă zidul execuțiilor cresc acum patru peri bătrâni cu ramurile împovărate de roade, aliniați și parcă în așteptarea unui pluton letal, și asta chiar în locurile în care se înălțau odinioară cei patru stâlpi de execuție (vizibili în cele câteva înregistrări video ce prezintă execuții în Valea Piersicilor).

Este clar că acești patru peri (roditori singuratici și necunoscuți deasupra unui cimitir al rezistenței anticomuniste) au fost plantanți aici simbolic. Cine și când a făcut asta? Iată un nou mister fascinant al Văii Piersicilor, care, pe lângă faptul că nu e întocmai o vale, este, de fapt, a perilor. Despre care nimeni nu știe nimic. Nu încă.

Martirii

Așa cum am precizat, la doar câțiva metri de zidul execuțiilor se înalță mai multe grajduri și saivane odinioară populate de turme de oi, care, pe lângă faptul că-l maschează în totalitate, au fost construite, în mod premeditat, chiar peste mormintele celor mai frumoși martiri ai României, îngropați în imediata proximitate a locului în care au fost asasinați în masă. Motivul este, din nou, de ordinul evidenței: urina și excrementele ovinelor sunt corozive și distrug foarte repede cadavrele, chiar și oasele. Să remarcăm că pogromul memorialistic continuă încă, la pas, prin chiar această stare de lucruri. 

Poarta zidită și Drumul Demnității

Condamnații la moarte erau scoși din Reduit (de regulă noaptea, dar nu numai) pe o poartă care ulterior a fost zidită (foto sus) și în fața căreia crește acum un boschet uriaș. Poarta zidită este la fel de dezarmantă ca zidul îngropat în pământ și mascat de grajduri și saivane ce atârnă grotesc peste trupurile martirilor anticomuniști. Cineva se teme încă de ei, de exemplul, îndârjirea și demnitatea lor, care e și a noastră. În mod legitim, de aici ar trebui să pornească un Drum al Demnității care să-i poarte pe vizitatori, șerpuind pe lângă zidurile Fortului 13 și reiterând ultimul drum al celor mai luminoși osândiți, prin valea care nu este vale, spre acest zid devastator și totuși indecidabil, întrucât conține, la superlativ, atât germenii nimicirii noastre, cât și pe cei ai demnității, ai sacrificiului suprem în lupta anticomunistă. Fiindcă valea celor patru peri reprezintă kilometrul 0 al genocidului roșu. Și e doar vina noastră dacă nu o arătăm lumii întregi.

Notă: Fotografiile pot fi preluate numai cu citarea sursei - Podul.ro