EXCLUSIV INTERVIU Fostul ambasador al Republicii Moldova la București, Iurie Reniță, avertisment pentru pro-rusul Dodon: ”S-a ajuns la linia roșie și mai departe chiar nu se poate merge!” Rusia, trupele de ocupație din Transnistria și lupta pentru putere de la Chișinău

Criza politică de la Chișinău e încă departe de a se finaliza de o manieră liniștitoare pentru România și Uniunea Europeană, iar soluțiile par a fi de negăsit, în timp ce suspiciunile externe cresc de la o zi la alta, legitim și exponențial, pe măsură ce Igor Dodon – indiscutabil, cel mai ostentativ președinte pro-rus din istoria Republicii Moldova – izbutește să se întreacă pe sine, de la o oră la alta, prin gesturi și declarații oficiale din ce în ce mai controversate.

După abrupta prăbușire a oligarhului Plahotniuc, criza politică s-a cuibărit pe coridoarele noii puteri și iată că nu mai vrea să se dea dusă, ceea ce era, totuși, mai mult decât previzibil, având în vedere atât coabitarea conjuncturală dintre pro-europenii Blocului ACUM și socialiștii lui Dodon, care își iau ”lumina” de la Moscova, cât și specificul electoral al perioadei.

În timp ce flutură obsesiv (recent, chiar și în presa germană) diverse proiecte puțin spus absurde privind federalizarea Republicii Moldova – aceasta fiind, în fond, mai vechea marotă a Kremlinului, care intenționează să-și păstreze trupele de ocupație în Transnistria –, Dodon și socialiștii săi se străduiesc să compromită Blocul ACUM, momindu-l să semneze un acord de colaborare pentru… următorii patru ani.

Aceasta după ce, fie negociind la baionetă, speculând erorile și punctele slabe ale partenerilor pro-europeni de guvernare, fie nesocotind prevederile inițialei ”înțelegeri politice temporare”, Dodon și socialiștii au reușit să își adjudece nu doar portofoliul Apărării, esențial în actualul context geostrategic, dar și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), o pârghie deosebit de importantă în aritmetica jocurilor de dincolo de Prut, care ar fi trebuit să rămână sub un strict control parlamentar, lăsând Blocului ACUM o singură instituție de forță: Ministerul de Interne, la cârma căruia se află Andrei Năstase.  

În această ordine de idei, este cât se poate de legitim să ne întrebăm cât de mare este riscul ca pro-rusul Dodon să-și vadă  visul cu ochii, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, și anume transformarea Republicii Moldova într-o republică prezidențială de tip putinist, fiindcă acela este modelul, ceea ce ar deturna-o de la parcursul firesc, pro-european și pro-românesc, menținând-o pe orbita Rusiei.

Despre toate aceste aspecte, dar și despre multe altele, cel puțin la fel de importante la Chișinău și la București, am avut șansa să dialogăm deschis cu politicianul și diplomatul moldovean Iurie Reniță, deputat ACUM și fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în România, din 2010 până în iunie 2015, care ne-a făcut onoarea de a acorda un amplu interviu exclusiv pentru Podul.ro, pe care avem plăcerea de a vi-l prezenta în cele ce urmează.   

Răzvan Gheorghe: Ați fost un ambasador apreciat al Republicii Moldova în România. Mandatul dumneavoastră a debutat în 2010, după prăbușirea regimului Voronin, facilitând o deschidere firească, pe care o așteptam cu toții, cu nerăbdare legitimă, și s-a finalizat în 2015, însumând realizarea și demararea a numeroase proiecte, dintre care două cu adevărat majore, esențiale pentru Republica Moldova, dar și pentru noi, românii de pe celalălalt mal al Prutului. Vom vorbi, la momentul cuvenit, despre aceste proiecte strategice, dar și despre multe alte aspecte de interes atât la Chișinău cât și la București.   

Iurie Reniță: Vă mulțumesc, în primul rând, pentru că apreciați activitatea mea. Nu știu cât e de cunoscută sau necunoscută, însă eu consider că mi-am făcut datoria de diplomat, în primul rând, și mai apoi pe cea de ambasador, deoarece mandatul meu începea în 2010, când la Chișinău situația era încă incertă. Chiar dacă la putere venise Alianța pentru Integrare Europeană, reminiscențele comuniste din perioada regimului Voronin erau foarte puternice. 

Se poate spune că și în prezent, deși actorii politici s-au schimbat, Republica Moldova se află într-o paradigmă asemănătoare cu perioada în care s-a produs transferul de putere după prăbușirea lui Voronin?

Da, situațiile sunt perfect comparabile. De altfel, ca să fac o analogie, se poate spune că și în prezent, la fel ca în 2010, avem de-a face cu o serie de reminiscențe negative, cu persistența unor factori politici extrem de influenți, cum sunt, în acest caz, marile problemele generate de regimul Plahotniuc: corupția generalizată, infracțiunile și abuzurile acestuia. Însă trebuie spus că din '91 încoace persistă elemente profunde de mentalitate și abordare comunistă sovietică și ex-sovietică. În schimb, mai puțin spre deloc întâlnim elemente de factură națională, aș zice, căci atunci ar fi trebuit ca Republica Moldova să se ghideze, în mod constant, în conformitate cu interesul național, ceea ce ar fi fost foarte bine, însă realitățile de la noi arată că lucrurile au stat altfel. Din păcate, asta-i situația.    

Care a fost miza principală, dominanta mandatului dumneavoastră de ambasador în România?

La București m-am străduit, din postura de diplomat, să demonstrez în primul rând că suntem același popor și aceeași națiune, unica noastră problemă fiind aceea că ne aflăm pe două maluri diferite. Istoria ne-a nedreptățit și ne-a despărțit prin Pactul Ribbentrop-Molotov, dar adevărații frați nu trebuie să rămână despărțiți, fie chiar și geografic convențional, printr-o frontieră – o frontieră care însă există, oricât nu ne-am dori-o noi. Trebuia să revenim la rădăcinile noastre comune și să le valorificăm – mă refer la rădăcini istorice, lingvistice și culturale. Acestea au fost prioritățile mandatului meu: de a restabili rădăcinile esențiale ale românității, fiindcă ele fuseseră compromise totalmente în perioada regimului Voronin. Indiscutabil, aveam datoria de a le repune pe făgașul natural.  Așa că am venit cu un mesaj fără echivoc și diametral opus de cele emise până atunci în perioada lui Voronin, un mesaj frățesc și firesc care putea fi înțeles perfect pe ambele maluri ale Prutului, atât din punct de vedere al limbii române comune, cât și din punct de vedere matematic: dacă cineva crede că 2+2 fac 4 la Chișinău și 5 la București, se înșeală amarnic. Suntem absolut aceeași națiune, nemaivorbind de aspectele identitare și naționale care sunt de domeniul evidenței. Așadar, m-am străduit să prezint un mesaj clar de revenire la normalitate și sper că mi-a reușit. Menționez că autoritățile de la București au manifestat o mare deschidere în acest sens, de la domnul președinte Traian Băsescu și până la premieri, miniștrii de Externe. De altfel, întregul Guvern a dat dovadă de o deschidere totală și am demarat împreună acțiunile și proiectele necesare unei atât de așteptate reveniri la normalitate.

Ați fost primul ambasador al Republicii Moldova care a demarat proiecte majore strategice, deși acestea ar fi trebuit lansate încă din '91, după destrămarea URSS…

Dincolo de promovarea intereselor naționale comune și a valorilor comune, m-am axat pe demararea unor proiecte de anvergură, fiindcă lipsa acestora sau doar declararea lor cu bune intenții, dar fără a se mișca nimic în acest sens, totul rămânând la nivelul demagogiei, nu ne-a ajutat cu absolut nimic. Urmarea? Uitați-vă în jur, au trecut 28 de ani din '91 și tot nu am reușit să construim împreună un pod peste Prut. În schimb, din punct de vedere poetic, liric, am creat opere întregi, nesfârșite... E frumos și e necesar și lucrul acesta, scrierea de poezii, o spun cu tot respectul cuvenit, numai că o întregire firească se poate face doar prin acțiuni concrete și bine coordonate. Cred că aspectul liric este necesar, căci ne definește ca națiune – oare nu zicea Alecsandri că tot românul se naște poet? –, așadar, e foarte bine să scrii o poezie, dar e mult mai bine să o reciți pe un pod nou construit, pe un gazoduct recent. Și nici poezia nu trebuie dedicată gazoductului, nu-i deloc ok, fiindcă a avea un gazoduct este o chestiune cât se poate de firească, de legitimă, nu e vreun eveniment ce ar trebui ridicat la cer, cu lauri poetici, ca în perioada comunistă. A avea un gazoduct ar trebui să fie o chestiune la fel de normală cu faptul de a spune că limba română de la București este aceeași limbă română de la Chișinău. Nimic mai simlu și mai corect, dom'le! Și nu avem nevoie doar de un singur pod nou peste Prut, ci avem nevoie de mai multe poduri noi peste Prut, și nu numai la Ungheni, pe coridorul european care vine de la Târgu Mureș-Piatra Neamț-Iași, ci pretutindeni pe granița cu România. De asemenea, avem nevoie și de mult așteptata autostradă a Unirii.

Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău este cel mai important proiect demarat în timpul mandatului dumneavoastră. Cât de dificil a fost debutul?

Da, în mandatul meu s-au demarat primele acțiuni privind realizarea gazoductului, acest obiectiv strategic de interes național. Trebuie să recunosc că au fost necesare peste 200 de întrevederi, la București, pentru a fi început acest proiect esențial și nu aș putea să dau vina pentru asta pe autoritățile din România, cunosc birocrația românească, dar principalele probleme erau incertitudinea și mesajele confuze care veneau de la Chișinău, incertitudine și confuzii care nu motivau autoritățile de la București să persevereze, să promoveze cu mai multă insistență acest proiect.

Astfel de mesaje confuze vin și acum de la Chișinău, din partea unor anumiți actori politici. Este motivul pentru care Bucureștiul are destule suspiciuni și în prezent…  

Vedeți? Urmarea e că de atunci au trecut nouă ani de zile și categoric că s-a avansat în aceste proiecte, dar, din păcate, nu foarte mult, rămânând încă etape importante de parcurs. Mă bucur foarte mult că în perioada mandatului meu de ambasador s-a ajuns până la Ungheni, iar segmentul Ungheni-Iași a fost dat în exploatare, s-a încercat chiar și valorificarea lui parțială. M-am axat pe proiecte majore fiindcă am considerat că așa este necesar, firesc. Când a fost cazul, nu am uitat niciodată să spun că este foarte bine să scriem poezii, dar când vine vorba despre chestiuni firești, chiar nu-i cazul să reînviem anapoda năravuri din perioada comunistă. Și la dumneavoastră, și la noi, comuniștii obișnuiau să ridice în ceruri evenimente obișnuite.

Un alt proiect strategic important ale cărui prime proceduri au debutat după 2010 este interconexiunea electrică Isaccea-Vulcănești-Chișinău, doar că, între timp, au intervenit tot soiul de tergiversări, majoritatea de neînțeles, și lucrările avansează cu o lentoare puțin spus ciudată... 

Da, acesta este cel de-al doilea proiect asupra căruia am insistat foarte mult și, din păcate, iată că se mișcă greu, foarte greu. Urmarea? Din punct de vedere energetic, Republica Moldova rămâne dependentă de o singură sursă, care, regretabil, dar foarte adevărat, nu este nici pe departe una pur economică sau comercială, ci una eminamente politică: Rusia. Aici este marea problemă, vechea problemă. Vedeți dumneavoastră, într-o economie de piață, dacă nu luăm în calcul aspectul ideologic, tot ceea ce poate conta este, în mod cert, cea mai bună ofertă. În fond, energia electrică ar putea să vină chiar și din Australia – chiar nu contează, dacă ar exista o astfel de posibilitate, pe la fundul oceanului… nu știu, nu cunosc –, dar, dacă ți-o vinde la un preț bun, convenabil, și dacă e benefic pentru cetățenii Republicii Moldova, da, domnule, evident că vrem o astfel de alternativă! Dar, din păcate, nu avem cum să ignorăm faptul că orice relație cu Federația Rusă este una în primul rând politică și, în cazul acesta, ne amintim de embargoul acela aberant pe care Moscova l-a impus Republicii Moldova, în 2014, doar pentru că puterea de la Chișinău a cutezat să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. La acel moment, motivația servită oficial a fost, chipurile, că semnarea Acordului ar periclita securitatea alimentară a Federației Ruse – vedeți cât de demagogic sună? Adică, Republica Moldova, care ar exporta un procent absolut infim pe uriașa piață rusească, o piață enormă, care consumă gigantic, ar fi putut pune vreodată în pericol… securitatea alimentară a Rusiei?! Este de-a dreptul absurd, dom'le ! Din păcate, chiar și după 2009, în urma prăbușirii regimului Voronin, actorii politici de la Chișinău n-au izbutit să urgenteze și să finalizeze proiectele majore despre care vorbim, proiecte demarate și aflate în faze diferite de realizare.

De ce nu au reușit?

Unii n-au reușit din pricina incompetenței, alții însă, din rea-voință, e clar – au fost și mai sunt încă și de genul acesta, trebuie s-o recunoaștem: actori politici care nu și-au dorit ca gazoductul și electricitatea să vină din România.

De ce nu vor? Care e motivul principal?

Fiindcă sunt obișnuiți ca totul, dar absolut totul să vină doar de la Moscova: și licoarea, și lumina, și tot restul. Să nu uităm însă că și tancurile armatei roșii tot de la Moscova vin. Asta-i o veche obișnuință în Republica Moldova, ca totul să vină de la Moscova. Mulți și-au imaginat și unii încă își imaginează că doar așa se poate. Iată de ce am spus-o și o repet: realizarea și valorificarea gazoductului, deopotrivă cu finalizarea rețelei energetice, ne plasează într-un nou context politic. În primul rând, gazoductul și rețeaua electrică poziționează altfel Republica Moldova și o consolidează drept realitate europeană, sau, dacă doriți, o consolidează drept realitate românească, fiindcă evident că electricitatea trebuie să vină prin România, chiar dacă admitem că mai trece și prin Ucraina sau prin alte părți. Esențial este să vină din România. Aceste două obiective majore se află în faze parțiale de realizare, de unde și regretele mele, după cinci ani de zile, că n-am prea avansat așa cum s-ar fi cuvenit. Totuși, cu gazoductul suntem pe cale de a reuși, însă proiectul privind interconexiunea electrică abia acum demarează. În realitate, este vorba despre două proiecte absolut vitale fără de care Republica Moldova nu își mai poate continua supraviețuirea, nu doar din punct de vedere economic, dar și din punct de vedere politic. Dacă te consideri un stat independent, trebuie să îndeplinești o serie de condiții. Una dintre acestea este să ai posibilitatea de a diversifica ofertele. Dacă ucrainenii – sau, de ce nu, alții care produc energie electrică – au posibilitatea să ne-o ofere la un preț avantajos, why not? La urma urmei, suntem în condițiile economiei de piață, iar diversificarea surselor energetice îți îndreaptă coloana vertebrală – te simți mai bine și ai mai multă demnitate. Și atunci nu se va mai merge la Moscova, cu capul plecat, cum tradițional se face până în prezent, doar pentru a primi directive – ”Da, stăpâne!”, ”Ziceți, stăpâne!”, ”Da, șefu!”.  Iată care-i situația: Rusia îți creează condițiile, iar tu doar le accepți, formal. Năravul acesta trebuie să dispară pentru totdeauna.

La un moment dat, ați negociat cu o serie de companii românești care erau dispuse să ofere gaz, la un preț avantajos, Republicii Moldova. De ce nu s-a ajuns la o înțelegere?

Când s-a finalizat segmentul gazoductului până la Ungheni, am purtat o serie de negocieri cu diverse companii românești care erau dispuse să ofere gaz Republicii Moldova. Trebuie spus că necesitățile noastre anuale presupun între 1 miliard 200-1miliard 300 de metri cubi gaze, adică nu-i chiar atât de mult. Comparativ, România consumă între 16-20 miliarde de metri cubi, daca nu mai mult! – așadar, puteam identifica o soluție reciproc avantajoasă pentru a se acoperi necesarul Republicii Moldova. Discuțiile înaintaseră într-o așa măsură încât conveniserăm chiar și un preț, preț care apăruse și în presă. În tot acest timp, Rusia menținea la aproape 400 de dolari prețul la metrul cub de gaz, iar când România a anunțat că prețul este de doar 270 dolari, rușii l-au coborât degrabă, în aceeași zi, la 250 și ceva. În acel moment, am văzut și am înțeles cu toții ce înseamnă distrugerea monopolului. Revenind, cele două proiecte amintite – gazoductul și interconexiunea electrică – sunt obiective strategice și naționale care ne plasează într-o altfel de calitate, în primul rând politică, dar și economică, socială, și asta nu-i deloc puțin lucru, indiferent de optica în care  ne-am raporta la această complexă problematică. În mandatul meu de ambasador la București s-au pus bazele acestor proiecte majore și sper mult ca ele să avanseze cu celeritate. Vă mărturisesc că mă doare sufletul când văd că pe alocuri sunt tergiversate, deși, repet, vorbim despre două proiecte strategice esențiale pentru Republica Moldova. Trăgând o linie, dincolo de celelalte proiecte pe care le-am desfășurat – culturale, educaționale, ce au continuat și s-au consolidat cu trecerea timpului –, un lucru îmi este cât se poate de clar: o integrare efectivă se poate efectua doar prin realizarea unor proiecte de anvergură, serioase și centrate în viitorul comun, altminteri riscăm să rămânem doar la nivelul poeziilor și al poveștilor frumoase.

Cum vedeți viitorul Republicii Moldova, pe termen scurt și mediu? Aveți o frontieră lungă cu Transnistria, unde se află trupe rusești de ocupație, în pofida celor 28 de ani scurși de la declararea independenței. Statutul Transnistriei este încă departe de a fi elucidat, iar Ucraina este în război cu Federația Rusă, care i-a sfârtecat teritoriul…

Trebuie să recunosc că sunt multe, multe elemente confuze, dacă vorbim despre trecutul, dar mai ales despre prezentul și viitorul Republicii Moldova, atâta timp cât încă nu am reușit să ne consolidăm sub aspect instituțional, dar și teritorial. Mă refer, desigur, la Transnistria. Cum este posibil, dom'le, la nu mai puțin de 28 de ani de la declararea independenței, să ai în continuare trupe rusești de ocupație? Ca diplomat – încă din '92 am activat în cadrul Ministerului de Externe –, eu și mulți dintre colegii mei de la Chișinău am abordat în permanență această chestiune. Din păcate, nu s-a avansat deloc, ceea ce este realmente dureros, dar asta fiindcă factorii politici din Republica Moldova – vorbesc aici despre mai mulți actori politici – au emis mesaje foarte confuze. Ambiguitatea și incertitudinea generează toată această stare de lucruri și mențin armata roșie în Transnistria. Noi ar fi trebuit să forțăm retragerea trupelor rusești de foarte mult timp, ăsta-i purul adevăr. În '93 și '94 făceam parte, în cadrul Ministerului de Externe, dintr-un grup alcătuit împreună cu alți colegi care își finalizaseră studiile la București și i-am propus atunci președintelui Snegur să urmăm exact calea balticilor. Mai exact, prin intermediul unor rezoluții ONU, balticii au reușit să forțeze retragerea tuturor trupelor rusești – și la georgienii s-a întâmplat, mai târziu, același lucru. Noi am propus atunci această cale, dar ne-am lovit de aceeași veche și usturătoare poveste: Vai de mine, dacă abordăm subiectul acesta o să rămânem fără gaz și fără electricitate, ne vor închide rușii robinetul și se alege praful de tot și de toate!

Cu alte cuvinte, situația de atunci era similară cu cea de acum…

Exact. E aceeași poveste pe care o auzim și o vedem și în ziua de astăzi! Vedeți, am reușit să avansăm cu ceva? Cu aproape nimic! Iată care e, în realitate, marea problemă: lipsa verticalității și a demnității actorilor politici care ne-au precedat. Tot ce sper este ca Blocul ACUM să schimbe diametral această situație, această optică deficitară. Nu o singură dată am făcut trimitere la baltici, cu tot respectul și admirația pentru curajul lor. Ca o paranteză, să știți că până în '90-'91, Republica Moldova era cam la același nivel cu balticii în privința mișcării de eliberare națională și de promovare a valorilor democratice, pe unele planuri această mișcare fiind chiar mai avansată la noi decât la ei.  Însă, din nefericire, ceea ce s-a întâmplat după '91 ne-a demonstrat că suntem lipsiți de verticalitate, de demnitate și că nu am fost în stare să fim consecvenți – și aici nu mă refer la majoritatea absolută a cetățenilor noștri, care a pledat în  mod sincer și deschis pentru un alt viitor, ci mă refer la actorii politici, la președinții, la guvernele și la parlamentele care au urmat. Din păcate, toate aceste realități au făcut să avem și astăzi trupe rusești de ocupație. Este trist și rușinos, dar asta-i realitatea.

O altă mare problemă rezidă în faptul că Igor Dodon este, e evident pentru toată lumea, cel mai opulent președinte pro-rus pe care l-a avut vreodată Republica Moldova. Ce părere aveți despre Dodon? 

Un lucru să fie cât se poate de clar: Igor Dodon este o persoană absolut străină de interesele naționale ale Republicii Moldova. Dacă puteți să vă închipuți ceea ce e de neînchipuit, aflați că pentru Dodon prezența armatei roșii este… un factor de stabilitate! Vă imaginați ce aberație? Unde s-a mai văzut un șef de stat care să fie satisfăcut că are armată de ocupație pe teritoriul țării?! Recent, înaltul reprezentat al Departamentului de Stat al SUA a efectuat o vizită la Chișinău și a avut întrevederi la Guvern, la Externe, dar și la președinție, unde l-a întâlnit pe Dodon. Cu acea ocazie, am rămas frapat de o declarație a lui Dodon, care a găsit de cuviință să solicite americanilor să recunoască ”neutralitatea permanentă” a Republicii Moldova, fiindcă asta-l obsedează pe el, dar cu o armată rusească de ocupație pe teritoriul ei. O absurditate de proporții! Este ceva inedit… în istoria omenirii nu există astfel de abordări, fiindcă nu-s normale, nu-s naturale, logice. Păi dom'le, mai întâi ia și scapă dumneata de armata rusească de ocupație din Transnistria și mai apoi vedem noi cum procedăm și cu povestea asta ademenitoare despre așa-zisa neutralitate, care este doar o poveste pentru adormit copiii – mai ales în cazul Republicii Moldova, ideea neutralității nu are nici cea mai mica explicație și nici nu poate comporta vreo necesitate, cu atât mai mult în actualul context.  În realitate, ce a solicitat Dodon e o profanare și o batjocură: e dovada cea mai concludentă a lipsei de verticalitate și a promovării intereselor altui stat, în cazul de față fiind vorba de Federația Rusă. Ceea ce este cât se poate de clar, fiindcă armata de ocupație nu este a Ghanei sau a Mozambicului – poate, dacă am fi avut de-a face cu armatele țărilor amintite, acestea ar fi fost într-adevăr imparțiale, neutre, și nu s-ar implica în nimic reprobabil, dar nu trebuie să uităm că este vorba chiar despre armata roșie, care nu mai are nevoie de vreo carte de vizită.

Înțelegerea politică semnată de Blocul ACUM cu socialiștii pro-rusului Dodon generează mari și legitime suspiciuni în România, dar și în cadrul Uniunii Europene sau la Washington, trebuie s-o recunoaștem. Personal, cum vă raportați la această alianță?

O clarificare pentru început: în ce mă privește nu o numesc alianță. De fapt, este o înțelegere politică temporară, chiar am fost persoana care a insistat să i se dea o astfel de denumire, fiindcă Dodon și socialiștii doreau încheierea unui acord – ceva așa, foarte răsunător, cu o titulatură pompoasă, demagogică – pe o durată de 4 ani de zile. Ei bine, m-am opus categoric unei astfel de idei. Am explicat că, fiind vorba despre o chestiune conjuncturală generată de lupta împotriva regimului Plahotniuc, e indicat și normal să-i dăm o definiție clară, pe înțelesul oricui: ”înțelegere politică temporară”. Această înțelegere presupunea debarasarea de elementele oligarhice și corupte ale regimului Plahotniuc, nimic altceva. Vă amintesc că după alegerile din februarie, Plahotniuc a ieșit la rampă pe un ton sfidător, arogant, care-l caracterizează în mod absolut, și a făcut o ofertă batjocoritoare de genul: vreți să vă dau premierul vouă, dar mie să îmi rămână totul? Adică toată justiția, procuratura, Curtea Constituțională, toate aceste pârghii ar fi rămas, în continuare, sub talpa oligarhului. Într-o republică parlamentară, guvernul are doar atribuțiile economice și sociale, dar, în rest, instituțiile cu adevărat importante sunt cele care mențin, controlează și dirijează. După alegeri, prin modul său de a pune problema, Plahotniuc nu a vrut decât să ne folosească pe noi, cei din Blocul ACUM, ca pe o simplă piesă în jocul lui general de corupție și oligarhie. Evident că modul în care a spus-o a fost unul batjocoritor, fiindcă e clar pentru toată lumea că nu a fost deloc sincer. Dacă Plahotniuc ar fi dorit, într-adevăr, o colaborare politică firească și o menținere a Republicii Moldova pe făgașul pro-european, în primul rând chiar el ar fi trebuit să demisioneze, împreună cu toată gașca lui, oferind astfel PDM o posibilitate de a discuta cu noi, cu cei 26 din Blocul ACUM, dar și cu celelalte forțe politice. Lucru pe care Plahotniuc nu a găsit de cuviință să-l facă, fiindcă s-a crezut veșnic. Evident că noi ne-am asumat un risc foarte mare procedând la această înțelegere politică temporară cu Dodon și socialiștii. Vă mărturisesc că, personal, o văd durând până la maximum șase luni de zile. Nici astăzi, în momentul în care vorbim, n-o prea văd diferit. Și problemele se tot acumulează… Doar deputatul Octavian Țicu n-a semnat înțelegerea politică temporară cu socialiștii. Eu am semnat-o într-un târziu, dar am menționat clar două condiții pe care le-am susținut cu fermitate: fară Serviciul de Informații și Securitate și Ministerul Apărării date socialiștilor. Din nefericire, SIS și Ministerul Apărării au ajuns în subordinea lui Dodon și a socialiștilor. Consider că este o foarte mare eroare că s-a renunțat mult prea ușor la aceste structuri esențiale pentru Republica Moldova. SIS ar fi trebuit să rămână sub un riguros control parlamentar, iar la Ministerul Apărării era necesar să fie numit un reprezentant al Blocului ACUM. Din nefericire, n-am avut susținerea necesară și s-a ajuns la cedarea acestor structuri.

Și totuși, cum au fost posibile aceste cedări majore, succesive, în plin an electoral și într-o perioadă foarte scurtă, în condițiile multiplelor suspiciuni externe despre care deja am discutat?

Era prea mare dorința de răzbunare cu orice preț pe Plahotniuc. În consecință, s-au cam închis ochi. Pe mine mă doare lucrul acesta și vă zic deschis că n-am votat în Parlament nici un document ce ține de securitatea statului, și nici nu am semnat documentele aferente cedării SIS și a Ministerului Apărării. Am votat împotrivă. Dintre colegii mei, s-au mai opus Lilian Carp și Octavian Țicu. Ne-am opus categoric și am atras atenția că se comite o foarte mare eroare.

Citesc în presa de la Chișinău că Dodon a lansat un nou balon de săpun: invită Blocul ACUM să semneze o nouă înțelegere cu socialiștii, înțelegere pe care aceștia din urmă o intitulează ”Acord” și o vor pentru o perioadă de patru ani. Cum comentați această nouă provocare menită, în mod evident, să compromită Blocul ACUM, în perspectiva alegerilor care bat la ușă?

În prezent, socialiștii avansează povestea unui așa-zis nou Acord pentru o perioadă de patru ani. Categoric, sunt împotrivă și nu voi semna pentru așa ceva. Și asta o spun public, răspicat, chiar dacă unii colegi din Blocul ACUM își doresc un astfel de nou ”Acord” puțin spus absurd. În condițiile în care înțelegerea pe care o avem în acest moment este doar una temporară, așa cum am explicat, și având în vedere toate cele produse până acum, chestiuni nu întocmai plăcute, mai departe eu chiar nu am cum să văd o colaborare de perspectivă cu socialiștii, și asta din considerente foarte clare.

În aceste condiții, există riscul ca Dodon să-și realizeze visul? Să transforme Basarabia într-un soi de republică prezidențială putinistă? Fiindcă, e cert, ăsta-i modelul, Kremlinul fiind locul de unde ia ”lumină” Dodon.

Socialiștii l-au consolidat mult prea mult pe Dodon, plus că au transformat Consiliul Suprem de Securitate într-o bâtă pe care șeful statului o valorifică din plin, deși e vorba despre o structură consultativă, dar este mai mult decât evident că Dodon și-a dorit să își dea legitimitate sub paravanul Consiliului, unde sunt reprezentate cam toate structurile statului. Eu o să tot repet, până când o să fiu înțeles chiar și de Dodon: Republica Moldova este o republică parlamentară. Principalele instituții ale statului sunt Parlamentul și Guvernul, puterea legislativă și cea executivă, președintele având, potrivit Constituției, atribuții mai mult decorative. S-a comis o mare eroare atunci când s-a convenit ca șeful statului să fie ales în mod direct de popor – convingerea mea este că ar fi trebuit să rămână ales de Parlament, nu cu două treimi, dar cu 50 plus 1. Cât despre destituirea președintelui, aceasta ar fi trebuit să se poată realiza cu votul a două treimi din numărul aleșilor. Republica Moldova fiind un regim parlamentar, atribuțiile președintelui sunt foarte limitate, dar Dodon se comportă exact ca într-o republică prezidențială sau semi-prezidențială, încălcând în mod flagrant atât litera cât și spiritul Constituției: își arogă în mod discreționar atribuții pe care nu le are, dom'le, și asta nu doar că mă îngrijorează, dar mă nemulțumește profund, fiindcă unii dintre colegi merg în întâmpinarea la așa ceva. Nu, eu nu voi accepta o astfel de perspectivă! Sunt extrem de reticient în ceea ce-l privește pe Dodon. În recentele mele luări de poziție, i-am transmis foarte clar că nu este el, nici pe departe, persoana care să îmi dea indicații sau să îmi ofere vreo notă de apreciere pentru activitatea mea. De altfel, i-am recomandat să-și citească fișa postului și să facă asta cu cea mai mare atenție, iar dacă nu este capabil de unul singur, să-și pună, dom'le, consilierii s-o facă în locul lui, că doar are destui. Ar fi indicat ca unul dintre aceștia să-i citească lui Dodon, în special diminețile, care sunt obligațiile și drepturile lui, potrivit Constituției, fiindcă el le-a depășit de mult și a ajuns să se implice în tot și în toate, bunăoară în activitatea Parlamentului, la nivel de comisii, dar și în alte zone în care chiar nu are ce să caute. Ei bine, eu nu pot să accept toate aceste derapaje.  

Deține Blocul ACUM soluții reale și eficiente pentru a echilibra situația?

Analizăm toate aspectele care se cuvin și urmează să tragem o concluzie fermă pentru a decide cum vom proceda mai departe, fiindcă lucrurile s-au îngroșat prea tare, au mers mult prea departe și am cam uitat cele convenite în cadrul înțelegerii politice temporare: dezoligarhizarea profundă a întregului sistem de justiție și a turturor instituțiilor și pârghiilor controlate și căpușate de Plahotniuc. Înțelegerea politică temporară cu socialiștii întâmpină prea multe obstacole și a devenit clar că, în acest moment, e care pe care – cine va reuși să depășească pe cine. S-a ajuns mult prea departe, iar socialiștii și-au dat arama pe față: au demonstrat în repetate rânduri că nu sunt deloc onești și bine intenționați, dimpotrivă. S-a ajuns la linia roșie și mai departe chiar nu se poate merge! În acest moment, nu mai avem de-a face cu o colaborare politică firească, așa cum conveniserăm inițial. Categoric, nu voi semna un nou acord de patru ani cu socialiștii lui Dodon. Eu nu pot accepta povești de genul ăsta. Consider că, în primul rând, este suficient să finalizăm angajamentele inițiale stabilite în cadrul înțelegerii politice temporare, și abia după ce acestea vor fi rezolvate să tragem concluziile de rigoare și să acționăm în consecință. Dar acum, repet, s-a mers mult, mult prea departe.

Susțineți derularea unei anchete serioase în cazul acuzațiilor privind finanțările din Rusia cu care s-a lăudat, în repetate rânduri, președintele Dodon, în niște înregistrări video deja celebre? Există suspiciuni legitime că se încearcă evitarea și îngroparea oricărei investigații.

Categoric, trebuie să aflăm adevărul. Eu voi susține întotdeauna orice investigație privind orice politician sau partid, atât timp cât există probe, indicii sau suspiciuni rezonabile. Nu văd de ce nu ar fi investigat Dodon și anturajul lui, la fel cum este investigat Plahotniuc, laolaltă cu gruparea sa infracțională. Din punctul meu de vedere, orice persoană – și asta indiferent de funcția pe care o ocupă în stat – trebuie să răspundă pentru faptele sale la fel ca oricare alt cetățean, dacă autoritățile abilitate dau un verdict în acest sens. În cazul acuzațiilor privind finanțările pe care le-ar fi primit Dodon și socialiștii din Rusia, există și un aspect cel puțin interesant. Bunăoară, este cât se poate de legitim să ne întrebăm de ce oare Plahotniuc s-a mărginit doar la dezvăluirea deja celebrelor înregistrări video care-l au drept protagonist pe Dodon, dar totuși nu a găsit de cuviință să facă nici cel mai mic demers oficial pentru a se iniția anchetarea acestei spețe? E ilogic. De ce mai faci publice înregistrările cu pricina, dacă alegi să nu depui nici măcar o simplă plângere la procurorul general pentru a începe anchetarea cazului? Doar ca să te justifici, să te legitimezi tu și atât? Plahotniuc a fost deputat, partidul lui activează în Parlament – de ce nu a făcut o interpelare legală pentru a merge mai departe? De-aia, fiindcă au fost complici! Plahotniuc și Dodon au fost complici. Asta-i logica, dom'le! Existând însă suspiciuni rezonabile privind acuzațiile de finanțare din Rusia, haideți să le clarificăm. Să decidă justiția, fiindcă așa-i corect și democratic. Asta și înseamnă, de altfel, manifestarea sănătoasă a statului de drept, prezența sa imparțială și corectă.

Pe scurt: care sunt principiile pe care Blocul ACUM nu este dispus să le negocieze niciodată cu Dodon și PSRM?

Parcursul european rămâne obiectivul starategic fundamental al Republicii Moldova. Dacă socialiștii nu vor accepta acest principiu esențial pe care nu suntem dispuși să-l negociem, nu vom face nici o înțelegere, să fie clar. Al doilea aspect deosebit de important este faptul că noi, pro-europenii, respingem în mod categoric orice scenariu privind federalizarea. Un lucru să se înțeleagă cât se poate de limpede: nu poate fi vorba despre nici o federalizare în teritoriile recunoscute internațional, în '91, când ne-am declarat stat independent de imperiul sovietic. E cazul să spunem lucrurilor pe nume, altminteri riscăm să nimerim într-o capcană extrem de periculoasă și putem identifica numeroase elemente care demonstrează că pentru Dodon și socialiști înțelegerea cu Blocul ACUM a fost doar un paravan pentru a-și consolida prezența și influența în toate instituțiile statului, în special în structurile decizionale ale puterii. Dincolo de aceste aspecte, Dodon obișnuiește să spună tot soiul de aberații privind scenariul federalizării – uneori nu trec nici măcar cinci minute, că șeful statului se relansează din nou cu varii proiecte de federalizare a Transnistriei, împachetate într-o formă sau alta. Chiar zilele acestea, Dodon a găsit de cuviință să vorbească despre ”o autonomie foarte puternică”. Ce o mai fi însemnând și aberația asta? Adică, o astfel de ”logică” ne poate face să credem că pentru Dodon autonomia este de patru feluri – puternică, slabă, mediu-puternică sau mediu slabă… Repet: excludem în mod categoric orice formă de federalizare în teritoriile recunoscute internațional, în '91, când ne-am declarat stat independent de imperiul sovietic.